Americanii au început să se adune marţi la prânz în centrul Washingtonului pentru a lua parte la un „Marş pentru Israel” menit, potrivit organizatorilor, să exprime solidaritate cu Israelul în războiul acestuia cu Hamas şi să condamne intensificarea antisemitismului, relatează Reuters.
Federaţiile evreieşti din America de Nord şi Conferinţa preşedinţilor principalelor organizaţii ale evreilor americani au anunţat pe website-ul evenimentului că sunt aşteptaţi participanţi de pe tot cuprinsul SUA „pentru a-şi demonstra angajamentul faţă de cel mai important aliat al Americii din Orientul Mijlociu, pentru a condamna tendinţa de creştere a violenţelor şi hărţuirii antisemite şi pentru a cere eliberarea imediată şi în siguranţă a tuturor ostaticilor”.
Mare parte din cele câteva mii de oameni prezenţi deja pe National Mall erau înfăşuraţi în steaguri israeliene şi americane.
Conflictul dintre Israel şi Hamas, început pe 7 octombrie cu un atac sângeros al mişcării islamiste palestiniene asupra unor comunităţi din Israel, urmat de represalii armate dure israeliene, a determinat în întreaga lume proteste şi demonstraţii publice atât pro-palestiniene cât şi pro-israeliene. Potrivit unor organizaţii de monitorizare, în SUA conflictul a dus de asemenea la înmulţirea incidentelor antisemite şi islamofobe, inclusiv atacuri violente şi hărţuire online.
Până acum cea mai amplă demonstraţie de la Washington legată de conflictul Israel-Hamas a avut loc pe 4 noiembrie, când mii de manifestanţi au cerut guvernului american să facă apel la o încetare a focului. Administraţia preşedintelui Joe Biden a respins apelurile în acest sens, susţinând că o încetare completă a ofensivei ar avantaja Hamas, dar a cerut Israelului să permită „pauze” pentru ca civilii să poată pleca în zone mai sigure şi pentru a facilita accesul ajutorului umanitar.
Pentru a sublinia sprijinul Congresului american faţă de Israel, la miting urmau să participe şi zeci de senatori şi membri ai Camerei Reprezentanţilor. Senatorul Charles Schumer, liderul majorităţii democrate din Senat şi alesul evreu american cu cel mai înalt rang, şi-a reprogramat conferinţa de presă săptămânală pentru a putea lua parte la manifestaţie, pentru care autorităţile au asigurat că au luat măsuri sporite de securitate, chiar dacă nu a fost semnalată o ameninţare „specifică”.
Surse: AGERPRES