Purtătorul de cuvânt al PSD, Mihai Fifor, susţine că nu ar emoţii în legătură cu soarta moţiunii de cenzură care va intra marţi în dezbaterea Parlamentului.
- „Am avut la începutul săptămânii reuniunea grupurilor parlamentare, a participat și Viorica Dăncilă. Colegii mei senatori și deputați au dat un vot prin care și-au arătat susținerea pentru Guvern și au votat pentru rămânerea la guvernare.
E o decizie pe care colegii au luat-o, împreună cu Biroul Permanent Național, și rămânem pe această linie. Am văzut că a ieșit în spațiul public faptul că doamna prim-ministru ar fi amenințat cu excluderea din partid. Dacă la nivelul partidului există o decizie prin care avem o linie de urmat, e absolut firesc ca în momentul în care, odată luată această decizie, cei care nu doresc să se alinieze acestei decizii au dreptul să o spună. Desigur că te gândești ce poți să faci în cazul în care există colegi care nu mai doresc să țină această linie a partidului.. te întrebi dacă mai poți fi coleg cu dânșii. Din fericire, nu avem astfel de situații. Am auzit că ar exista 15 colegi senatori care ar trece la PRO România înainte de moțiune. Vă asigur că nu există astfel de probleme”, a declarat Mihai Fifor pentru Antena 3.
El a adăugat că „PSD este încă departe de Congres”. „Noi suntem concentrați pe ziua de mâine. E o zi importantă, dorim să dăm un semnal tuturor votanților noștri și românilor. Ziua de mâine e despre promisiuni pe care cei din Alianța Austerității le-au făcut”, a completat Fifor.