Cătălin Predoiu după vizita în Slovenia: A fost reiterat interesul comun pentru combaterea criminalității

În data de 16 noiembrie 2023, Cătălin Predoiu, Viceprim-ministru și ministru al Afacerilor Interne, a efectuat o vizită oficială în Slovenia, la invitația omologului său sloven, Boštjan Poklukar, potrivit unui comunicat MAI. 

În cadrul întrevederii, cei doi demnitari au abordat teme europene de interes comun, precum azilul și migrația, aderarea României la spațiul Schengen, aspecte aflate pe agenda bilaterală cu accent pe cooperarea polițienească și situațiile de urgență, precum și consolidarea cooperării în plan regional și european.

Dialogul celor doi oficiali a evidențiat viziunile similare și poziționările comune în privința majorității aspectelor ce privesc agenda regională, europeană și internațională.

A fost reiterat interesul comun pentru combaterea criminalității sub toate formele sale, precum și pentru stabilirea celor mai bune modalități de cooperare, inclusiv din perspectiva organizării unei întrevederi la nivel de șefi de poliție. În acest sens, a fost evidențiată importanța schimbului operativ de informații pentru combaterea criminalității organizate, cu accent pe traficul de migranţi, droguri şi cyber crime.

Partea slovenă a comunicat intenția de a trimite în România un atașat de afaceri interne, care să contribuie la eficientizarea cooperării.

Cei doi miniștri au reiterat importanța proceselor de cooperare în domeniul afacerilor interne cu țările din Balcanii de Vest, Moldova și Ucraina, nevoia de a sprijini aceste state în procesul de aderare la UE, dar şi implicarea în mod concret în susținerea eforturilor unora dintre aceste state pentru prevenirea, combaterea migrației ilegale şi dezvoltarea măsurilor de returnare, inclusiv cu sprijinul agențiilor europene.

Legat de agenda europeană, cei doi demnitari au făcut un schimb de opinii pe marginea principalelor dosare aflate pe rol, cu accent pe extinderea spațiului Schengen. Oficialul sloven a reiterat susținerea puternică şi dorința de a se implica activ în finalizarea acestui dosar.

Totodată, ministrul Cătălin Predoiu a evidențiat principalele demersuri pe care România le-a efectuat pentru a arăta angajamentul țării noastre de a participa la eforturile regionale de reducere a fluxurilor de migrație și de securizare a frontierelor externe ale UE.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare