Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că miercuri se întâlneşte cu sindicatele relevante care reprezintă angajaţi ai Direcţiilor de Sănătate Publică.
Anunţul a fost făcut în contextul protestelor organizate de către angajaţii Direcţiilor de Sănătate Publică din ţară, care vor să li se majoreze salariile la fel ca şi celor de la Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate.
Rafila a precizat, pentru B1Tv, că a luat legătura cu sindicatele relevante, care reprezintă angajaţi ai Direcţiilor de sănătate Publică, iar miercuri urmează să aibă loc o întâlnire la sediul Ministerului Sănătăţii. Totodată, a apreciat că revendicările sunt unele justificate.
„O criză economică prin care trece şi România, alături de alte ţări, nu este, poate, cel mai bun moment în care poţi să rezolvi foarte multe revendicări. Au început proteste la Casa Naţională şi casele judeţene de asigurări de sănătate. Revendicările dânşilor au fost rezolvate, printr-o lege aprobată în Parlament. Ulterior, angajaţii din DSP-uri şi din cadrul Ministerului Sănătăţii au solicitat un tratament egal. Din acest punct de vedere, eu nu pot să nu înţeleg că revendicările lor sunt bazate pe o chestiune de principiu, pe care trebuie să o înţelegem, respectiv că sistemul de sănătate, fie că discutăm de administrarea sistemului de sănătate, fie că discutăm de asigurările de sănătate, trebuie privit în întregul lui şi, probabil, de aici a plecat nemulţumirea celor din DSP-uri”, a spus ministrul.
El a subliniat că soluţiile propuse trebuie să fie aplicabile. Totodată, s-a declarat convins că „pe calea dialogului”, a transparenţei şi a „bunei credinţe în abordare” se va ajunge la o soluţie.
„E foarte important de înţeles că în acest context economic dificil soluţiile trebuie să fie aplicabile, nu trebuie să fie soluţii utopice. Şi un calendar pentru rezolvarea lor”, a spus Rafila.
Pe de altă parte, Rafila a remarcat că în situaţiile în care „se satisface o anumită revendicare” salarială, apar automat alte categorii cu revendicări similare.
„Până la urmă, decizia a fost luată la nivelul Parlamentului, nu la nivelul Guvernului. A fost vorba de modificarea unei legi, care permite acest lucru. O să încerc să găsim o soluţie care să fie şi raţională şi aplicabilă, în acelaşi timp”, a spus ministrul Sănătăţii.
Sursa: AGERPRES