- ,,Suntem în situaţia de a comemora un an de la momentul promulgării de către Preşedintele Iohannis a legii prin care am dorit să transpunem în realitate Planul naţional pentru prevenirea şi combaterea cancerului. Spun <<comemorăm>> pentru că, în toată această perioadă, speranţele şi aşteptările legitime ale bolnavilor de cancer au fost spulberate de către Ministerul Sănătăţii.
Prevederile PNCC au fost blocate, amânate sau anulate. În ciuda garanţiilor că se va rezolva, astăzi suntem în situaţia în care nu avem normele de aplicare, iar depășirea acestor termene poate avea consecințe foarte grave. Am organizat această dezbatere pentru că vreau să ştiu ce pot să fac, în mod onest, pentru a îmbunătăţi situaţia bolnavilor de cancer. Pentru că, aşa cum am tot spus, vreau să fiu parte a soluţiei.”, a transmis senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc.
La dezbatere au participat consilierul prezidențial Diana Păun, președintele CNAS, Andrei Baciu, prof. univ. dr. Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România, parlamentari, reprezentanți ai sistemului medical, ai ONG-urilor, precum și ai industriei farmaceutice.