Risc de holeră, spitale în pericol şi debordate de răniţi, penurie de apă şi de carburant – criza umanitară se amplifică în Gaza, enclava palestiniană bombardată şi asediată în întregime de Israel după atacul sângeros lansat la 7 octombrie de Hamas, relatează marţi AFP.
Hamas acuză Israelul de bombardamente ucigaşe asupra spitalelor, în timp ce Israelul acuză mişcarea islamistă de utilizarea acestora ca ascunzătoare.
Spitalul al-Shifa, cel mai mare din micul teritoriu palestinian, a început să fie evacuat. Alte două spitale situate în nordul Fâşiei, spitalul indonezian şi spitalul Ahli Arab, au cerut de asemenea ajutorul OMS pentru a facilita evacuările, a declarat marţi un purtător de cuvânt al organizaţiei, Christian Lindmeier.
Potrivit acestuia, ‘prioritatea OMS nu este de a evacua spitalele (care) sunt unicul loc sigur unde populaţia se poate duce ca soluţie de ultimă instanţă’.
OMS elaborează totuşi un plan pentru evacuarea a 200 de pacienţi şi 50 de membri ai personalului medical ce se mai află în spitalul al-Shifa, de unde 31 de bebeluşi născuţi prematur au putut să fie evacuaţi în ultimele zile.
Organizaţiile umanitare trag semnale de alarmă şi cu privire la efectele devastatoare ale lipsei de carburant, esenţial pentru transportul ajutoarelor în Fâşia Gaza şi pentru funcţionarea generatoarelor din spitale, precum şi pentru sistemele de canalizare.
‘Mai puţin de jumătate din spitale şi clinici sunt în măsură de funcţioneze’, a spus Lindmeier.
Sistemul de sănătate este debordat de miile de răniţi şi de bolnavi.
‘În jur de 160 de copii sunt ucişi în fiecare zi, adică unul la fiecare zece minute’, şi, tot la fiecare zece minute, doi copii sunt răniţi, arată OMS.
Agenţiile umanitare anunţă o creştere puternică a incidenţei unor boli precum diareea şi infecţiile respiratorii, în timp ce aproape 900.000 de persoane strămutate şi-au găsit refugiu în adăposturile suprapopulate gestionate de UNRWA, agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni.
‘Avem o lipsă cruntă de apă. Materiile fecale zac pe jos în zonele dens populate’, a atras atenţia un purtător de cuvânt al UNICEF, James Elder.
Potrivit UNICEF, pragul de urgenţă al volumului minim zilnic de apă pe persoană este de 15 litri. Însă, în anumite zone din Gaza, locuitorii dispun cu greu de doar trei litri de apă pe zi, sau chiar de niciun pic de apă în anumite zile, a relevat Elder.
Deocamdată, nu există semne de holeră în Fâşia Gaza, unde bacteria nu era prezentă înainte de declanşarea războiului, afirmă OMS.
Însă diareea apoasă de care suferă zeci de mii de persoane în stare fizică precară este la fel de periculoasă.
Mii de pacienţi sunt în pericol, printre care peste 2.000 de bolnavi de cancer, 50.000 de suferinzi de maladii cardiovasculare şi peste 60.000 de diabetici. Tot potrivit OMS, zilnic se nasc în jur de 180 de bebeluşi, în majoritatea cazurilor fără ca mama să fi putut beneficia de asistenţă.
Un acord a fost încheiat pentru a autoriza intrarea a 70.000 de litri de carburant pe zi, a indicat ONU săptămâna trecută, subliniind totuşi că necesarul este de 200.000 de litri pe zi.
Potrivit ONU, Israelul a decis să nu limiteze numărul camioanelor autorizate să aducă ajutor umanitar şi care sosesc din Egipt, trecând prin terminalul de la Rafah.
‘Peste 950 de camioane încărcate cu ajutoare cruciale au fost livrate Gazei în coordonare cu Semiluna Roşie palestiniană’, a indicat marţi Federaţia internaţională a Crucii Roşii (FICR) pe platforma socială X (ex-Twitter).
Conform Programului Alimentar Mondial (PAM), inflaţia în Gaza a crescut cu 12% din octombrie şi nicio brutărie nu mai funcţionează în nordul teritoriului din cauza distrugerii infrastructurilor şi a penuriei de apă şi de energie.
Sursa: AGERPRES