MAE: Alți 12 cetățeni români au ieșit din Fâșia Gaza ajungând în Egipt

Un grup de 12 cetăţeni români şi membri de familie a fost evacuat din Fâşia Gaza, miercuri, ajungând pe teritoriul Republicii Arabe Egipt, prin punctul de frontieră Rafah, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Aceştia au fost preluaţi de către reprezentanţii Ambasadei României în Egipt, iar o echipă mobilă a Celulei de Criză a MAE îi însoţeşte până la Cairo, de unde vor fi îmbarcaţi spre România.

Ministerul român continuă dialogul cu autorităţile israeliene şi egiptene în vederea facilitării evacuării şi a celorlalţi cetăţeni români şi membri de familie aflaţi în Fâşia Gaza care au solicitat sprijin în acest sens, în funcţie de evoluţiile din teren şi de acordul părţilor implicate.

Până în prezent, 249 de cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare