Filarmonica ‘George Enescu’ concertează la Roma, cu ocazia Zilei Naţionale a României

Filarmonica ‘George Enescu’ concertează pe 27 noiembrie, la Roma, cu ocazia Zilei Naţionale a României, cu sprijinul Asociaţiei Artă şi Tradiţie, al Ambasadei României în Italia şi al Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

Potrivit unui comunicat transmis, vineri, AGERPRES, Ziua Naţională a României, precum şi aniversarea a 155 de ani de la fondarea Filarmonicii ‘George Enescu’ vor fi marcate, prin concerte, pe 27 noiembrie, la Sala Sinopoli a Auditoriumului Parco della Musica din Roma, iar pe 29 şi 30 noiembrie la Ateneul Român din Capitală, prilej cu care Orchestra simfonică a Filarmonicii îl va avea la pupitru pe dirijorul său principal, Leo Hussain, iar solist va fi violoncelistul Andrei Ioniţă, câştigător al concursului ‘Ceaikovski’ în 2015.

Programul cuprinde lucrări de George Enescu, Joseph Haydn, Richard Strauss şi Gyorgy Ligeti.

Dirijorul britanic Leo Hussain este recunoscut drept unul dintre cei mai importanţi interpreţi din generaţia sa. A fost director muzical la Opera din Rouen şi Salzburg Landestheater, iar recent a condus orchestrele simfonice din Viena şi Bamberg, WDR Symphony Orchestra Koln, DSO Berlin, Filarmonica din Luxemburg, Philharmonia Praga, Orchestra Gulbenkian, Orchestra Regală din Danemarca.

Andrei Ioniţă este artist în rezidenţă al Filarmonicii ‘George Enescu’ în stagiunea 2023 – 2024. Singurul câştigător din România al Premiului I la cea mai dificilă competiţie de profil din lume, Concursul internaţional ‘Piotr Ilici Ceaikovski’ de la Moscova, tânărul violoncelist se recomandă printr-o carte de vizită impresionantă. Alături de colaborări cu nume de mare prestigiu şi de apariţii încununate de succes pe cele mai mari scene, Andrei Ioniţă s-a bucurat de distincţii importante.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare