VIDEO 50 de turiști surprinși de viscol și ninsoare au fost salvați în Masivul Parâng

Pericol pentru 50 de turiști care s-au aventurat pe munte în ciuda avertismentelor de vreme severă emise de meteorologi. Grupul era într-o excursie în Masivul Parâng, într-o zonă extrem de dificilă, şi a fost surprins de ninsoare și de viscolul puternic, potrivit Știrile TVR. 

 

Salvamontiștii au reușit să localizeze turiștii și să îi coboare în siguranță de pe munte în cursul serii trecute. Nimeni nu a fost rănit și nu a fost nevoie de intervenția medicilor.

Salvatorii atrag atenția turiștilor să nu se aventureze pe trasee. Va fi în continuare vânt puternic care spulberă zăpadă, iar vizibilitatea este redusă.

În ultimele 24 de ore, la nivel național, salvamontiștii au fost salvat 62 de persoane aflate în situații dificile pe munte. Dintre acestea o persoană a fost predată Serviciului de Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital. Din păcate, o persoană a fost găsită decedată și a fost transportată și predată la IML, informează Dispeceratul Național Salvamont.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare