Cristoiu: Cherecheş a trecut graniţa „la punct fix”, nu s-a dus acolo la „plesneală”; fuga lui, o lovitură cumplită dată demersului de aderare a României la Schengen

Scriitorul și publicistul Ion Cristoiu consideră că fuga din țară a primarului Cătălin Cherecheș are implicații nu doar pentru acesta ci și pentru aderarea României la spațiul Schengen, scrie gandul.ro. 

Comentând felul în care a părăsit țara edilul din Baia Mare, Cristoiu a afirmat în Jurnalul video că acest eveniment este un argument în plus împotriva extinderii Schengen.

„Sigur, această plecare are și multe implicații politice. Fugă. Prima și cea mai importantă este faptul că numai bine ce se lăudase guvernul Marcel Ciolacu că aduce (n.r. fugarii), că nu pleacă nimeni, că tot ce este condamnat face pușcărie și ditamai primarul a plecat din țară, în loc să execute pedeapsa. A doua este una care-l privește pe Cătălin Cherecheș. Sigur 5 ani e greu, dar, mă rog, poate că dacă se preda, nu știu, poate făcea avocatul recurs în anulare sau ceva și poate că mai avea o șansă. Acum n-are niciuna. Și nu-i așa ușor să stai fugar. A treia implicație este faptul că dacă mai avea nevoie, nu numai Austria ci țările care sunt în spate, Austria e numai cea cu trompeta…. să aibă un argument că nu trebuie să extindem spațiul Schengen, prin admiterea României și Bulgariei…aceasta este una devastatoare”, a spus Ion Cristoiu.

România este într-o situație deosebită de cea a Bulgariei, întrucât are o graniță cu Ucraina de 700 de kilometri. Și există o tentație mare din partea ucrainenilor pentru a trece în România, Or, dacă țara noastră ar fi în Schengen, aceste sute de kilometri ar fi deschise.

„Imaginați-vă că România că în momentul în care e admisă România, această țară, România, are 700 km cu o țară numită Ucraina, nu cu Serbia, Ucraina cu Turcia. Totuși, într-adevăr, bulgari au graniță cu Turcia și cu Grecia, dar acelea sunt state… nu poate să treacă oricine prin Turcia. Deci, acești 700km urmează să fie deschiși. Deci din acest spațiu, din 700km, există o tentație să se treacă”, a arătat gazetarul.

Scriitorul și publicistul Ion Cristoiu a mai opinat că primarul Cherecheș a mers la punct fix, când a trecut cu taxiul și un pașaport fals prin graniță.

„Dacă ai pașaport fals făcut aproape semănând perfect cu cel autentic, puțin îți pasă. Dar, când te duci cu un asemenea mijloc, ai emoții. Nu mergi chiar așa la…să vedem ce iese. E clar că s-a dus la punct fix”, a menţionat Cristoiu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare