Asociația Open Your Heart, cu susținerea Kaufland România, prin programul
A.C.C.E.S., organizează Gala Voices of Disability, eveniment care marchează Ziua
Internațională a Persoanelor cu Dizabilități.
În cadrul serii de gală, ne vom cunoaște mai bine și vom înmâna trofee unor
modele de reușită în domenii precum psihologie și științe umane, cinematografie,
sport, științe sociale și administrație publică.
Eforturile, perseverența, munca susținută, ambiția și încrederea în forțele proprii
ale personalităților care vor urca pe scenă, dar și colaborarea lor cu cei care
prețuiesc și cred în misiunea binelui sunt mărturia că, învingându-ți propriile
temeri, dizabilitatea nu este un obstacol de netrecut pe drumul spre devenirea
unui model de urmat.
Scopul evenimentului este strângerea de fonduri și coagularea unei forțe a binelui
pentru susținerea lansării primului Centru de reabilitare și integrare socioprofesională pentru persoanele cu traumatisme vertebro-medulare din România,
Eden Mobility. Obiectivul acestui centru este de a oferi persoanelor care suferă de
astfel de traumatisme o oportunitate de a-și recăpăta independența și de a se
integra în societate.
Organizatorul Galei Voices of Disability, Magda Coman, vă așteaptă la o seară cu
emoție, compasiune, dar și cu mult optimism, completată de momente artistice
memorabile oferite de artiștii Alina Sorescu & Picii lu’ Soreasca și Damian
Drăghici.
La eveniment, vor participa reprezentanți ai mediului de afaceri, nonguvernamental, personalități publice, oameni de televiziune, actori și sustinători
ai drepturilor persoanelor cu dizabilități.
Gazdele Galei Voices of Disability vor fi Andreea Țopan și Aurelian Temișan.
Un cocktail de socializare și un moment artistic surpriză vor încheia această primă
filă a unei povești de curaj și ambiție.
Miercuri, 29 noiembrie, de la ora 19:00, la Le Château.