Papahagi ştie una şi bună: AUR e vândut ruşilor, vrea să ne scoată din civilizaţie şi să ne întoarcă în timp; Diana Şoşoacă face pe faţă jocul Rusiei

Profesorul Adrian Papahagi a vorbit, la B1Tv, despre Diana Șoșoacă și politicienii din AUR, despre care a spus că se pretind acum ”cei mai patrioți” și ”cei mai români”.

„AUR e un patid care în primul rând e vândut rușilor. Să fim serioși, Șoșoacă face pe față jocul rușilor. În AUR, Claudiu Târziu spunea, când rușii invadau Ucraina, că trebuie să avem relații bune cu rușii. Despre Simion, personalități importante, foști miniștri din Ucraina și Moldova spun că ar fi agent rus. Ce mai vrei de la așa ceva? Partidul acesta, în plus, așa mult vrea binele României că a vrut să ne scoată din civilizație și să ne arunce în brațele puterii de care de 200 de ani ne chinuim să scăpăm, adică Rusia. AUR e un partid antiromânesc. Probabil oamenii aceștia sunt cei mai ticăloși”, a declarat profesorul Adrian Papahagi, pentru B1 TV.

Acesta a mai susținut că România exportă acum mult mai mult decât pe vremea lui Ceaușescu și „românii sunt mai bogați ca nicioodată în istorie”. Ungaria e acum o țară condusă de un semidictator, Rusia a pornit un război barbar, Iugoslavia s-a destrămat, Austria e o țară mult mai mică decât noi, dar „noi suntem aici puternicim importanți pentru Europa de Est, pentru flancul NATO, pentru civilizație”.

„Ce vrem mai mult? Și ne plângem toată ziua… Pe mine asta mă exasperează, ce ne tot plângem atât? Sigur că avem ce critica la țară, la lideri, la noi înșine…”, a continuat Papahagi.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare