Senatorul Diana Şoşoacă cere Guvernului să precizeze care e statutul oficial al Casei Regale: „Care este statutul principesei Margareta, Custodele Coroanei, care este motivul pentru care este invitată în Parlament la ședințele solemne și sub ce titulatură, care sunt legile care îi acordă această titulatură și ce sume îi sunt alocate Casei Regale, dar și Principesei Margareta de la bugetul de stat? Care sunt veniturile Casei Regale și ale Principesei Margareta în România și cât plătește Statul Român anual, defalcat pe fiecare lună? Care sunt terenurile, imobilele retrocedate acestora și ce sume primește și a primit ca despăgubiri și baza legală a acestora? În vizitele sale externe, Casa Regală a României și Principesa Margareta, Custodele Coroanei, reprezintă România? În baza cărei legi și care sunt limitele acestui mandat? Vă solicit să îmi comunicați situația legală a Casei Regale a României și a Principesei Margareta, custodele Coroanei Regale a României? Statutul Casei Regale este aprobat prin vreun act normativ? Este publicat în Monitorul Oficial?”

Senatorul Diana Șoșoacă a cerut, prin intermediul unei interpelări, statutul oficial al Casei Regale în raport cu autoritățile României, precum și cheltuielile pe care statul român le plătește către Casa Regală, scrie bzi.ro.

De asemenea, președintele S.O.S. România a solicitat oficial să i se pună la dispoziție actul normativ prin care se poate folosi oficial statutul și denumirea de ”Casa Regală”.

Casa Regală deține aproape 20.000 de hectare de pădure, precum și mai multe terenuri și imobile, retrocedate după 1989. Printre acestea se numără: Domeniul Regal Sinaia (Castelele Peleș, Pelișor și Foișor), Domeniul Regal Săvârșin, Palatul Elisabeta, precum și proprietăți în București, Poiana Țapului, Predeal sau Azuga.

Principesele Margareta, Elena, Sofia, Maria și Irina Walker, moștenitoarele directe ale Regelui Mihai, se luptă în instanță cu Garda Forestieră Ploiești și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor pentru 1,38 milioane lei, sumă pe care statul român ar trebui să le-o acorde pentru lipsa de folosință a unei păduri pe care Casa Regală o deține pe Valea Prahovei. Nu este singurul litigiu între Casa Regală a României și Ministerul Mediului. În ultimii ani, cele două părți s-au întâlnit de mai multe ori în tribunal, pentru refuzul de acordare a despăgubirilor pentru pădurile deținute în județele Bihor, Prahova și Brașov. După 2017, când au fost aprobate normele metodologice, Casa Regală a încercat să repună pe rol și procese mai vechi, însă instanța a respins acțiunile ca perimate.

„În anul 2018, a fost în discuție un proiect de lege privind înființarea Instituției pentru Promovarea Valorilor Naționale „Regele Mihai I”, ca autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, sub control parlamentar, finanțată de la bugetul de stat și din venituri proprii. Anual se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Senatului, o sumă în lei, echivalentă cu 860.000 euro. Suma se actualizează din oficiu, în fiecare an, cu rata medie anuală a inflației, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea și comunicat de Institutul Național de Statistică. În anul 2016 Parlamentul a avut înregistrată o inițiativă legislativă prin care Casa Regală ar deveni un ONG de interes public, cu absolut totul plătit din bani publici și cu posibilitatea reprezentării noastre în toate mediile externe”, a transmis Diana Șoșoacă.

În contextul scandalului Casei Regale a României, Diana Șoșoacă a cerut explicații.

„Care este statutul Casei Regale a României, a principesei Margareta, Custodele Coroanei, care este motivul pentru care este invitată în Parlament la ședințele solemne și sub ce titulatură, care sunt legile care îi acordă această titulatură și ce sume îi sunt alocate Casei Regale, dar și Principesei Margareta de la bugetul de stat? Care sunt veniturile Casei Regale și ale Principesei Margareta în România și cât plătește Statul Român anual, defalcat pe fiecare lună? Care sunt terenurile, imobilele retrocedate acestora și ce sume primește și a primit ca despăgubiri și baza legală a acestora? În vizitele sale externe, Casa Regală a României și Principesa Margareta, Custodele Coroanei, reprezintă România? În baza cărei legi și care sunt limitele acestui mandat? Vă solicit să îmi comunicați situația legală a Casei Regale a României și a Principesei Margareta, custodele Coroanei Regale a României? Statutul Casei Regale este aprobat prin vreun act normativ? Este publicat în Monitorul Oficial? Care este scopul acestuia și care sunt obligațiile statului român și ale poporului român față de aceștia? Care este cadrul legal ce impune obligații? Vă solicit date oficiale despre tot ce înseamnă Casa Regală a României și actul normativ care le permite să folosească această titulatură”, a menționat senatorul de Iași.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare