Luni, de la ora 10:00, a început sesiunea de înscriere în cadrul Programului privind creşterea eficienţei energetice şi gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice.
Bugetul destinat acestei sesiuni a fost rezervat integral, în primele 6 minute de la deschidere.
Scopul programului îl reprezintă creşterea eficienţei energetice a clădirilor publice şi îmbunătăţirea calităţii mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, reducerea consumului anual de energie primară şi promovarea utilizării surselor regenerabile de energie.
„Astăzi s-a încheiat înscrierea cu succes a 283 de dosare, în valoare de peste 1.200.000.000 de lei, în cadrul Programului Eficienţă energetică în clădiri publice. Prin acordarea acestor finanţări autorităţilor locale se va reduce consumul anual de energie primară în clădirile publice. Şi în acest an continuăm finanţarea investiţiilor pentru creşterea performanţei energetice a acestora şi diminuarea efectelor poluării aerului asupra mediului şi a sănătăţii populaţiei”, a declarat preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, Laurenţiu Adrian Neculaescu.
Finanţarea se acordă în procent de maximum 100% din cheltuielile eligibile ale unui obiectiv de investiţie şi în limita sumelor ce pot fi acordate pentru fiecare categorie de solicitanţi.
Categoriile de solicitanţi eligibili sunt:
a) unităţile administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraş, municipiu, judeţ;
b) subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti;
c) instituţiile publice din subordinea/în coordonarea autorităţilor deliberative ale administraţiei publice locale;
d) cluburile sportive de drept public şi COSR, pentru baze sportive de drept public aflate în administrarea, concesiunea sau folosinţa acestora;
e) unităţile publice centrale şi/sau teritoriale cu atribuţii specifice în domeniul:
1. apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, a proprietăţii publice şi private, asigurarea ordinii publice, prevenirea şi combaterea faptelor antisociale;
2. protecţia civilă şi gestionarea situaţiilor de urgenţă; apărarea împotriva incendiilor şi protecţia civilă a populaţiei şi bunurilor.
În cadrul unei sesiuni de finanţare, suma maximă care poate fi acordată unui solicitant, prin una sau mai multe cereri de finanţare, este:
a) 6.000.000 lei pentru comune cu o populaţie de până la 5.000 de locuitori inclusiv;
b) 12.000.000 lei pentru comune cu o populaţie de peste 5.001 locuitori;
c) 16.000.000 lei pentru oraşe şi pentru solicitanţii: cluburile sportive de drept public şi COSR şi unităţile publice centrale şi/sau teritoriale;
d) 28.000.000 lei pentru consilii judeţene;
e) 28.000.000 lei pentru municipiul de rang 0;
f) 28.000.000 lei pentru municipii de rang I;
g) 20.000.000 lei pentru municipii de rang II;
h) 24.000.000 lei pentru subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti.