Ana Loredana Predescu: „Oamenii de afaceri reprezintă motorul economiei românești”

În cadrul unei conferințe de presă a Organizației AUR Brașov, Ana Loredana Predescu, Dumitru Flucuș și Tiberiu Foris au dezbătut 3 mari probleme de actualitate atât la nivel național cât și local, potrivit Transilvania 365

„Sunt subiecte care se derulează cu rapiditate pe scena politicii românești, subiecte care, din păcate, vizează unele dintre cele mai importante categorii din țara noastră: cadrele didactice, oamenii de afaceri și tineriii.”, a transmis deputata AUR, Ana-Loredana Predescu.

„Mai nou, prin ordonanță de guvern, premierul Marcel Ciolacu dorește să îi arunce în închisoare pe oamenii de afaceri pentru 15 ani de zile, inclusiv pentru o mică greșeală sau eroare contabilă, așa cum poate să fie asimilată,  atunci când vine vorba, fapta de evaziune fiscală. Inclusiv analiștii economici și financiari au declarat faptul că este o ordonanță de urgență exagerată, care vine să pedepsească să sugrume și mai mult oamenii de afaceri, în special oamenii de afaceri români. Și nu putem decât să ne arătăm revoltați pentru modul în care aceștia sunt tratați. Iar în aceste condiții, conducerea AUR organizează mâine, 15 decembrie, la Palatul Parlamentului, „Forumul oamenilor de afaceri”. Este un eveniment major, un eveniment unic, pe care alt partid politic nu l-a abordat, care va aduce laolaltă peste 2000 de oameni de afaceri, însemnând undeva la 300.000 de angajați, cărora aceștia le plătesc salariile lor și familiile lor; Eveniment prin care conducerea AUR își dorește să arate, în primul rând faptul că este conștientă că oamenii de afaceri reprezintă motorul economiei românești, că ei nu merită pedepsiți pentru asta, ci din contră, impulsionați și susținuți; că politicile publice care vizează oamenii de afaceri și politicile fiscale ale țării trebuie să se facă împreună cu ei, prin consultarea lor. Prioritar este totodată să se intervină asupra a tot ceea ce înseamnă impozitarea salariilor, impozitare care este cea mai mare din Uniunea Europeană. Sunt un set de măsuri care ar putea să vină, să impulsioneze comunitatea oamenilor de afaceri, în special afacerile românești și nu să le distrugă. Este un eveniment extrem de important, prin care conducerea și noi, ca reprezentanți în Parlamentul României, arătăm că înțelegem. Situația actuală cu care se confruntă oamenii de afaceri.”, a adăugat deputata AUR.

Invitată la această conferință a fost și femeia de afaceri Gabriela Urse, chemată să fie întocmai vocea antreprenorilor, care a susținut că trăim niște vremuri incerte, iar angajații, adesea, resimt acest lucru mai mult decât angajatorii. Mai mult, afacerista a pledat pentru educarea tinerilor și pentru relaxarea taxelor și impozitelor:  „Trăim, cumva, niște vremuri de incertitudine și fără speranță că vom putea, în următoarea perioadă, să avem angajați cu care să lucrăm, să avem o generație de tineri educați care să conștientizeze care este valoarea muncii lor și aceasta să fie plătită în consecință.”

 

Un alt subiect dezbătut în cadrul conferinței a privit majorările salariale promise profesorilor, începând cu 1 ianuarie 2024, de către actuala coaliție guvernamentală. În acest sens, Tiberiu Foris, invitat în calitate de candidat AUR la europarlamentarele din 2024, dar, în primul rând, în calitate de exponent al învățământului brașovean a citat din Spiru Haret: „Așa cum arată școala azi, așa va arăta țara mâine și reciproc. Așa cum arată țara azi, așa va arăta școala mâine”.

 

Ultimul subiect al conferinței a fost Spațiul Schengen, despre care Ana-Loredana Predescu a susținu că „încă o dezinformare a circulat în spațiul public zilele acestea și anume, aceea legată de accesul României în Schengen, făcută așa, pe bucățele, ca și cum nu ar fi un drept pe care România îl are îndeplinit în absolut toate condițiile. Air Schengen este noua invenție pe care Austria ne-o cere și pe care domnul deputat Dumitru Flucuș, colegul meu, o contestă cu vehemență vizavi de condițiile impuse ă României pentru accesarea în Schengen.”

 

Pentru a urmări ce a avut de declarat Dumitru Flucuș cu privire la aderarea României în Schengen, dar și pentru a vedea ce au declarat, în integralitate, cei trei reprezentanți ai AUR Brașov, la această conferință, intră aici.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare