Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunţat marţi urgentarea lucrărilor la Drumul Expres Craiova – Piteşti şi îl invită totodată pe şantier pe preşedintele Ford.
„Am evaluat, astăzi, stadiul obiectivului Drum Expres Craiova-Pitești. Contractele pentru aceste tronsoane au fost semnate în luna decembrie 2018. Conform contractului, perioada de proiectare era de 12 luni, iar cea de executie de 24 de luni, pentru fiecare tronson.S-a stabilit urgentarea proiectului prin scurtarea perioadelor de proiectare și de executie, cât mai mult posibil.”, a anunţat Cuc într-o postare pe Facebook.
El a amintit că proiectul Tehnic a fost aprobat în luna februarie 2019, cu 10 luni mai devreme decât termenul contractual, pentru Tronsonul 2, care va fi construit în aproprierea localităților Balș și Slatina.
Totodată a fost aprobată și HG cu indicatorii tehnico-economici specifici obiectivului, practic există banii aferenți proiectului.
Pentru Tronsonul 1 Proiectul Tehnic a fost aprobat în luna mai 2019, iar perioada de proiectare a fost redusa cu 6 luni, ceea ce a permis începerea mai devreme a unor lucrări pregătitoare, a amintit ministrul.
„Totodată, am cerut CNAIR urgentarea implementării sistemului de semaforizare inteligent din Balș. Acest proiect va fi finalizat mai devreme decât termenul contractual. Mai exact la sfârșitul lunii iulie 2019, în loc de octombrie 2019. Am decis să-l invit și pe Președintele Ford România, Ian Pearson, pe șantier, să vadă de la fața locului care este stadiul proiectului. Sunt atent, de fiecare dată, la tot ce înseamnă preocupările Companiilor care aduc un plus valoare economiei țării. Președintele Ford România a înțeles care este exact stadiul acestui Drum Expres și că pe viitor dialogul direct este mai important pentru rezolvarea problemelor. Acesta s-a arătat mulțumit de deschiderea de care am dat dovadă, de fiecare dată, dar și de întâlnirea pozitivă pe care am avut-o. De infrastructură au nevoie toți cetățenii României.”, a conchis Răzvan Cuc.