Tăriceanu despre alegerea noilor șefi ai UE – Este inacceptabil ca românii să nu știe cu ce mandat merge președintele la asemenea reuniuni înalte

Președintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu spune că au trecut două zile de la reuniunea dedicată desemnării noilor șefi ai UE și „nu am văzut încă necesara conferință de presă a dlui Klaus Werner Iohannis, în care să transmită poporului ce a negociat acolo și cu ce rezultate”.

„Nu am văzut nici măcar anunțul unei asemenea conferințe, pentru viitorul imediat. Ca și cum acțiunea de la Bruxelles ar fi totuna cu escapadele la ski ale domniei sale, adică ceva ce-l privește strict și personal.

Este inacceptabil ca românii să nu știe cu ce mandat merge președintele la asemenea reuniuni înalte, cum este inacceptabil ca Președintele să nu prezinte un raport Parlamentului.

dacian ciolos plusLa rândul său, dl.Cioloș, alt negociator de ungher, se miră că e huiduit de colegii eurodeputați la primul discurs, după ce critica exact discuțiile netransparente. Se poate cinism mai mare de atât? Și din partea cui? A unuia dintre personajele cu cea mai misterioasă biografie post-decembristă, ajuns comisar european, consilier prezidențial, prim-ministru, șef de partid fără să fie validat prin vot vreodată.

Cine și cum l-a împins permanent din spate pe acest personaj? Cine a negociat mereu pentru el? Unchiul Ardelean? Traian Băsescu? Tata socru francez? Amicul Barnier? Băieții din pădurea Băneasa?

Rămân la părerea mea: mai răsfirați, băieți! Măcar în forurile de la Bruxelles, dacă acasă nu se poate…”, a scris Tăriceanu, pe Facebook.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare