Federația Națională Sindicală CulturMedia, membră a CNS CARTEL ALFA, spune că a luat act de textul propus în OUG pentru unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din învățământ și alte sectoare de activitate bugetară, consideră că prevederile sale reprezintă o nedreptate și o gravă ofensă pentru întregul sector muzeal din România, respectiv pentru personalul din muzeele publice.
Astfel, pe criterii aleatorii și discriminatorii, în ceea ce privește personalul de sub coordonarea Ministerului Culturii, se prevede o mărire consistentă a salariilor doar pentru personalul din aparatul central și local al Ministerului Educației și pentru personalul Bibliotecii Naționale. De asemenea, în cadrul ierarhizării salariale, se produc decalaje injuste între diverse categorii de muzeografi, unii în subordinea Ministerului Educației, alții, în subordinea Ministerul Culturii sau autorităților județene/locale.
O scurtă exemplificare a salariului brut, doar pentru una dintre funcții:
GRAD | Salariu bază Muzeograf
Anexa 1 Funcții didactice auxiliare cf. actualei ordonanțe |
Salariu bază Muzeograf cf. Anexa 3 din Legea 153/2017
Muzee naționale MC |
Muzeograf Anexa 3
Alte muzee MC |
I A | 7151 lei | 5517 lei | 5417 lei |
I | 6690 lei | 5101 lei | 5001 lei |
II | 6332 lei | 4828 lei | 4728 lei |
Debutant | 5537 lei | 3950 lei |
|
„Pentru a nu fi înțeleși greșit, considerăm că majorarea salariilor este necesară pentru toate categoriile de muzeografi, indiferent de ministerul sau instituția care le coordonează activitatea. Nivelul salarial actual este unul extrem de precar, atât în raport cu costurile de trai, dar mai ales în raport cu nivelul de pregătire și de complexitate a activității. Acest nivel de salarizare a condus la un deficit major de specialiști în domeniu cu care instituțiile muzeale se confruntă și care pune presiune și mai mare pe salariații existenți.
Deși calificarea și munca zilnică de muzeograf necesită pregătire continuă, inclusiv în domeniul comunicării, această categorie de salariați este de mulți ani Cenușăreasa Culturii! De 6 ani (ȘASE ANI!!!) salariaților din muzee li se tot promite că salariile lor se vor alinia celor din instituțiile de spectacol, eliminând actuala situație în care există cultură de gradul 1 și cultură de gradul 2. Răspunsul este actuala ordonanță care instituie o nouă discriminare!
Într-o Românie cu un parcurs euro-atlantic și cultural cu pretenții, salariul minim pe economie în construcții pentru personalul necalificat este mai mare decât al majorității angajaților din muzee. Este și motivul pentru care tinerii absolvenți nu se prezintă la concursuri, deși suntem într-o majoră criză de personal în acest domeniu de activitate.
Mai mult, marile expoziții internaționale, marile proiecte de cercetare arheologică preventivă prilejuite de dezvoltarea infrastructurii naționale, marile proiecte de dezvoltare a infrastructurii culturale se fac exclusiv datorită pregătirii, competenței și atribuțiilor unor specialiști, plătiți însă la nivelul unor categorii necalificate din alte instituții similare.
În lipsa unui răspuns și a unor măsuri clare, începând cu 15 ianuarie 2024, Ziua Culturii Naționale, personalul din muzeele cu sindicate afiliate FNS CULTURMEDIA ia în calcul declanșarea tuturor formelor legale de protest, culminând cu greva generală.
Printre formele de protest se include și oprirea activității pe toate șantierele de arheologie preventivă gestionate de muzeele publice, blocând astfel toată activitatea de construcții din România, oprirea întregii activități muzeale, cu excepția procedurilor minime de asigurare a conservării preventive a patrimoniului. De asemenea, personalul din muzeele publice din Romania cu rang de expert nu va mai realiza clasarea patrimoniului, nu va mai asigura expertizele de specialitate în cadrul cauzelor solicitate.
Pe data de 15 ianuarie 2024, Ziua Culturii Naționale, vom picheta Ministerul Culturii și vom organiza greve de avertisment la nivelul tuturor sindicatelor muzeale din cadrul federației noastre. Chemăm alături de noi tot personalul din muzeele publice din România, indiferent de forma de asociere, precum și toate asociațiile profesionale din domeniul protejării patrimoniului cultural, pentru redarea demnității unui domeniu considerat ca fiind componentă a securității naționale!
Având în vedere cele de mai sus, Federația Națională Sindicală CulturMedia, alături de CNS Cartel ALFA, solicită intervenția de urgență a Ministrului Culturii, pentru o grabnică reparație materială și morală necesară în cazul personalului implicat în protejarea, cercetarea, păstrarea și diseminarea patrimoniului cultural național”, a transmis Cartel Alfa.