„A fost reținut Cornel Dinicu, proprietarul de facto al pensiunii „Ferma dacilor” din Tohani. Alături de el au fost reținuți și acționarii și administratorii societății comerciale, precum și primarul comunei Gura Vadului pentru certificatele de atestare a executării. Nu știu ce alte măsuri au fost luate pentru continuarea cercetării”, scrie, în Cotidianul, jurnalistul Cornel Nistorescu.
„Cam așa se procedează în țara noastră cînd nenorocirea este mare, iar presiunea publică nu contenește. La „Ferma dacilor” au murit opt persoane, cei mai mulți tineri, iar Cornel Dinicu, proprietarul de facto al complexului, era un interlop cu nenumărate belele după el. Cam așa s-au petrecut lucrurile și în accidentul de la Crevedia, și la Colectiv, și la incendiile din diferite spitale, și exploziile, și accidentele mai mari. Prin măsurile ferme ale procurorilor trebuie calmată populația. Nu-i exclus ca aceste măsuri ferme stil Portocală să aparțină unui procuror din echipa lui, dacă Negulescu nu s-a întors încă.
În general, mai ales în România, toate tragediile care implică mai mulți oameni au la bază o găinărie sau mai multe. Cea mai șocantă este livrată televiziunilor care o rostogolesc și contribuie la calmarea oamenilor. Ce zice populația?
– Dacă nu făceau asta, nu se întîmpla nimic!
Mai departe cercetarea se prelungește, se ajunge la expertize, la audieri, la dosare, la procese. Alte nenorociri vin una peste alta și nervii se mai calmează. Cine trebuie să scape mai ușor scapă. Și gata! Dacă se mai schimbă o lege, dacă se dă o OUG sau niște norme suplimentare de aplicare este în ordine. Dacă nu, mergem mai departe și așa.
Nu pensiunile sunt problema, boala și frîna României. Cît contribuie ele la PIB? Cîți turiști aduc? Ce probleme au? Dezbaterile despre problemele pensiunilor nu există. Nici despre cele economice, nici despre teroarea controalelor, nici despre căpușarea lor de funcționarii mărunți, de inspectori și polițai, despre măsuri inutile sau reguli aberante. Nici nu știu dacă o discuție și o preocupare mai serioasă a instituțiilor statului nu le-ar nenoroci de tot.
Tragedia de la „Ferma dacilor” ar putea să mobilizeze prostocrația din zona turismului și să ne trezim cu alte sute de instrucțiuni obligatorii, cu organisme de control și liste lungi de aprobări și sancțiuni.
În același timp, proprietarul de pensiune este un mic investitor crescut din importatorul de blugi din Turcia sau din exportatorul de rulmenți, dintr-un „impex” de succes, care a trecut la un alt etaj al afacerilor. Și cei mai descurcăreți, mai ales cu relații, au obținut și niște fonduri europene. Ba unii au încercat să facă două-trei pensiuni, socotind că după menținerea obligatorie a obiectului de activitate (minimum 5 ani) pot vinde imobilul în cîștig.
Am văzut prin Deltă și prin țară nenumărate pensiuni de vînzare. Nu rezistă. Proprietarii stau la oraș, au pus de-o afacere gestionată de la distanță, dar încercarea nu-i decît o gaură financiară. Altele și-au făcut vechimea obligatorie și sunt valorificate ca imobile. Am trecut pragul multor pensiuni obișnuite și le-am încercat mîncarea și serviciile. Cele cu nume, cu patru-cinci margarete, stau ceva mai bine. Sunt rodul unor investiții mai mari și al unor preocupări profesionale mai serioase. Am poposit și în pensiuni de marginea șoselei, și pe terase cu acoperiș de policarbonat fixat pe cornier zincat, și la terase pe trotuar și cu două trei camere la închiriat de la proprietar. Cele mai multe încă se află în faza de copilărie a turismului și a localurilor de familie, departe de experiența austriacă sau germană. Oamenii n-au cu ce. Băncile finanțează cu greu, cu strictețe și sictir, fondurile europene sunt controlate de oamenii cui se află la putere, turismul nu are cine știe ce anvergură, prețurile sunt mici pentru că oamenii n-au bani, taxele sunt destul de mari, iar obligațiile multiple. Peste ele, geamantane de formalități și birocrație! Plus contabilitatea și registrele. Cum să te ridici cu ciorbă de burtă, mici sau ceafă și cartofi prăjiți și o bere, cînd nu poți practica un adaos ca să scoți banii cu care să acoperi factura la curent? Pe ce bani să trimiți un bucătar la specializare sau să facă niște cursuri de patiserie? Bașca faptul că mai vin și controalele și mesele de protocol. Toată lumea crede că ai și că te scalzi în bani. Poți să trăiești? Merită să te conformezi sau să riști? Dai șpagă sau închizi? Le cîrpești sau le faci ca la carte? Și pe unde ieși cînd îți dai seama că balamucul este mult mai mare decît cîștigul și că nici nu poți să pleci din el pentru că închiderea unei pensiuni, a unei afaceri este mult mai complicată decît punerea ei pe picioare.
La început te invidiau că o să cîștigi cu sacul, iar la închiderea firmei cred că ești plin de bani și vrei să scapi și să păcălești statul?
La toate acestea nu există o soluție, un răspuns.
Cînd oamenii care decid și controlează (iar foamea îi mai face și nemernici!) sunt niște nepricepuți desemnați pe criterii nepotrivite, pe tarlaua lor se întind bunul plac, improvizația și capcanele nenorocirilor!”, scrie Nistorescu.
