Diana Șoșoacă, senator de Iași, a transmis detalii neștiute despre protestele fermierilor și transportatorilor, într-o nouă ediție dialog la BZI Live. Președintele S.O.S. România a menționat că protestatarii au fost manipulați și folosiți în jocuri politice mizere, scrie bzi.ro.
Parlamentarul a precizat că notificarea privind protestul a fost depusă la cererea sa.
„E foarte multă manipulare. Am vorbit cu o doamnă transportatoare din Suceava. A trebuit să plece de la Bucureşti că i s-a defectat capul tractor. Ea este şoferiţa pentru că nu îşi permite să plătească un şofer. Nu vorbim de ăia care au sute de utilaje şi-i joacă pe ceilalţi pe degete. Fermierii se ocupă de treaba lor, nu le au cu politica. Le-am spus ce se întâmplă în Parlament şi puţini înţeleg. Dacă nu eşti atent la jocurile politice rişti să pierzi tot. Tu te duci şi discuţi cu un Guvern. Ei nu-ţi pot aplica legea decât dacă există nişte chestiuni politice pe care le respectă. Fermierii nu înţeleg că au fost înşelaţi de o parte dintre persoanele care i-au pus pe drumuri. În momentul în care după prima zi stai în continuare la protest, tu trebuie să notifici. Niciunul dintre cei care i-au adus la Bucureşti nu au notificat primăria pentru a se anunţa că acest protest spontan continuă. Drept pentru care le-au lăsat mână liberă la abuzuri jandarmilor şi poliţiştilor. Unora li s-a luat carnetul, 3.500 de persoane au avut dosar penal. Eu am sunat la primărie. Le-am depus eu notificare când au început să dea amenzi. Nu s-a notificat protestul. Ăştia cu cuşme albe erau transportatori. Ei au depus notificare după 6 zile. Fermierii şi transportatorii au fost atraşi într-o capcană. Este o chestiune de rezolvat politic. E an electoral, e o luptă. Cu protestul ăsta ajutaţi nişte partide politice acum. Eu nu am partid parlamentar, eu sunt senator independent. Unul dintre cei care au iniţiat protestele, domnul călare pe cal, a depus cerere de înregistrare a unui partid în data de 18.12.2023. A fost membru de partid al PSD. Senatorul e trimis în Parlament de popor pentru a-i reprezenta interesele. Am obligaţia când văd abuzuri să mă autosesizez la comisie. Asta am făcut. Am obligaţia să rezolv aceste abuzuri”, a transmis Diana Șoșoacă, senator de Iași.
Senatorul de Iași a comunicat în premieră la BZI LIVE că protestatarii au fost mințiți și nu ni l-a aprobat niciun punct de pe lista revendicărilor.
„Doamna din Suceava mi-a zis că s-a cerut mai mult decât s-a negociat. Nu s-a obţinut nimic. Aceste javre din Guvern şi-au bătut joc de ei. Nu aşa se fac negocierile. Nu stai o oră. Nu te poţi duce un singur avocat, nu poţi ţine piept, îţi trebuie o echipă extrem de bună, experţi pe agricultură, politici europene, transporturi, politica internă, economişti, transportatori, agronomi care să ştie ce măsuri trebuie puse pe hârtie. Să chemi doar televiziunile şi să arate o discuţie, dialogul surzilor, asta a fost. Deja îmi dau seama că-s chestii făcute de Servicii. Protestul are infiltrați oamenii Serviciilor. Avem aproape o jumătate de milion de angajaţi în Serviciile din România. Eu i-am ajutat pe protestatari să fie în legalitate. De atunci Jandarmeria şi Poliţia nu mai are dreptul să le dea amenzi. Sunt acoperiţi şi au dovadă pentru instanţă. Eu nu stau să oblig pe cineva. Eu acţionez, ajut, cine vrea bine, cine nu, nu.
Cum să spui când ai aprobat un protest și să-i ţii în Afumaţi unde nu-i vede nimeni. Tu alegi ca aşa îţi zice ăla de la PSD, ajungi să stai acolo să-ţi iei amenzi şi dosare penale. Acei oameni au avut posibilitatea să vină, să respecte legea conform celor menţionate. Altfel, şi le-au asumat. Le-am arătat că se poate. Cine doreşte, poate trimite către biroul de avocatură numele şoferului, numărul de telefon şi numărul de înmatriculare pentru a se depune lista cu cei care vor intra în perimetru la protest. Guvernanților le e frică că nu vor face faţă nici la 5.000. De frică n-au acceptat protest cu 50.000. Nu pot face faţă, oamenii ar fi făcut o revoluţie şi ar fi dat jos guvernul. Eu am cerut protest în Piaţa Victoriei. Nu mi-au aprobat pentru că se va dărâma piaţa şi nu rezistă. Atunci să se închidă Piaţa Victoriei dacă oamenii sunt în pericol acolo. Era normal să nu accepte 50.000 de oameni. Îţi trebuie efective comasate, infiltraţi. Jandarmeria are trupe de infiltraţi. Ăştia îi ațâță pe protestatari. Tu trebuie să te duci la guvern, impui premierului să adune laolaltă toţi miniştrii şi imediat după discuţie să dai OUG. Se poate, dar ei au invocat altceva. Premierul a invocat că există nişte acorduri cu UE care nu le poate modifica şi trebuie să vorbească la Comisia Europeană. În Bucureşti este sediu de reprezentanță a CE. Se putea comunica şi trimite urgent o comisie, se schimbau acordurile şi se negocia în România, se dădea OUG de care aveau nevoie. Parlamentul este în vacanţă, dar se poate convoca în 24 de ore o şedinţă”, a menționat senatorul de Iași.