Adrian Solomon (PSD): Nu mă voi dezice niciodată de omul Dumitru Buzatu

Preşedintele interimar al PSD Vaslui, deputatul Adrian Solomon, a declarat, luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că nu se va dezice niciodată de fostul lider al organizaţiei judeţene, Dumitru Buzatu, în prezent arestat preventiv pentru luare de mită, scrie Agerpres.

Întrebat când a discutat ultima oară cu Dumitru Buzatu, Solomon a precizat că a avut „acum două-trei săptămâni” o discuţie telefonică cu Dumitru Buzatu, încarcerat la Penitenciarul Vaslui.

„Am vorbit la telefon, nu direct, e greu. M-aş duce, dar deocamdată nu-i deschisă poarta. Sper să fie cât mai repede într-o altă formă de măsură de aceasta judiciară, astfel încât să putem dialoga cu domnia sa. Dincolo de toate păcatele omului, eu îl ştiu pe domnul Buzatu din alte perspective, de 22 de ani de-acuma. Am lucrat cu domnia sa foarte mult şi foarte bine şi nu mă voi dezice niciodată de omul Dumitru Buzatu, omul politic Dumitru Buzatu, cel care a avut multe lucruri bune de transmis celor din jurul său”, a transmis Adrian Solomon.

Deputatul Adrian Solomon a fost numit, pe data de 11 decembrie a anului trecut, preşedinte interimar al Organizaţiei Judeţene a PSD Vaslui, în urma unei decizii a Biroului Politic Naţional.

Organizaţia PSD Vaslui a fost condusă interimar de europarlamentarul Dragoş Benea, imediat după excluderea din partid a fostului lider social-democrat, Dumitru Buzatu, arestat preventiv pentru luare de mită, în luna septembrie 2023.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare