Liberalii se vor reuni într-un Consiliu Național unde este așteptat și Klaus Iohannis

Liderul PNL, Ludovic Orbán, a anunțat că liberalii se vor reuni într-un Consiliu Național pe 8 august, la Romexpo. Pe ordinea de zi a evenimentului se află alegerea unui prim-vicepreședinte al partidului, precum și lansarea candidaturii lui Klaus Iohannis din partea PNL la alegerile prezidențiale din toamnă.

„Am mai luat câteva decizii în Biroul Executiv, am luat decizia de a convoca Consiliul Național al PNL în data de 8 august la orele 16:00. Avem prevăzut pe ordinea de zi alegerea unui prim-vicepreședinte al partidului, prim-vicepreședintele politic din cadrul structurii de conducere al PNL și în mod evident vom avea un punct distinct privitor la alegerile prezidențiale și demararea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, campanie care va începe cu strângere de semnături pentru candidatura președintelui Klaus Iohannis. De asemenea l-am invitat pe președintele Klaus Iohannis să participe la acest Consiliu Național și îl așteptăm cu prietenie și cu convingerea că împreună vom câștiga alegerile prezidențiale”, a anunțat Ludovic Orban, la finalul ședinței Biroului Executiv, conform Mediafax.

De altfel, liderul PNL a mai spus ca un alt punct pe ordinea de zi a Consiliului vizează fuziunea PNL cu PACT.

„Am stabilit ordinea de zi pentru acest Consiliu Național. Printre punctele înscrise pe ordinea de zi sunt raportul Biroului Executiv, raportul grupurilor parlamentare din Camera Deputaților și Senat și din Parlamentul European, aprobarea integrării PACT, Partidul Acțiunea Civică, condus de Sebastian Burduja în cadrul PNL, deci practic finalizarea procedurii de integrare a PACT-ului în PNL”, a adăugat Orban, potrivit sursei citate.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare