Se lansează „Coaliția pentru Constituție”, care îşi propune referendum naţional pentru statuarea folosirii cash-ului în orice tranzacții şi înlocuirea termenului de „soți” cu sintagma „un bărbat și o femeie”

Vineri, 2 februarie, va avea loc lansarea oficială inițiativei cetățenești pentru schimbarea Constituției, prin Referendum, în cadrul unei conferințe de presă ce va avea loc la Hotel Marshal Garden din București, scrie r3media.ro.

Cu această ocazie, se va prezenta publicului „Coaliția pentru Constituție”, o structură formată din organizații non-guvernamentale și persoane fizice care este inițiatoarea demersului constituțional.

Conform unui comunicat de presă, Coaliția pentru Constituție urmărește revizuirea Constituției în două puncte:

modificarea art. 48 alin. (1) în sensul înlocuirii termenului de „soți” cu sintagma „un bărbat și o femeie”, respectiv introducerea dreptului de a utiliza numerar în orice tranzacții, prin modificarea art. 45 și art. 137.

Deși încă nu a fost făcută publică, r3media.ro a aflat, pe surse, câteva dintre numele care fac parte din Comitetul de Inițiativă care a demarat, în condițiile legii, acest demers.

Astfel, în exclusivitate, am aflat că între cei 15 membri, se numără personalități precum:

Marian Munteanu – lider al studenților anticomunişti din 1990 și al fenomenului civic „Piața Universității”

Mihail Neamțu – scriitor și teolog cunoscut, în România și peste hotare

Dan Puric – regizor, actor și scriitor

Gheorghe Piperea – avocat și profesor universitar, candidat la alegerile europarlamentare

Iulian Capsali – publicist și regizor, om de cultură

Acesta ar fi al doilea referendum pentru schimbarea Constituției, astfel încât definiția căsătoriei să fie „uniunea dintre un bărbat și o femeie”.

Demersul din 2018 a ajuns la Referendum, dar nu a întrunit cvorumul: doar 22% dintre cetățenii cu drept de vot s-au prezentat la urne. Procentul minim este de 30%.

Dintre aceștia, peste 90% au votat în favoarea schimbării Constituției. De-atunci, CEDO a decis că România ar trebui să legalizeze „parteneriatele civile” între persoane de același sex, primul pas spre mariajul LGBT.

Protecția dreptului la numerar a apărut în discuție după ce guvernul PSD – PNL a încercat să limiteze drastic folosirea cashului prin mai multe legi.

Partidul lui George Simion a anunțat că va susține campania pentru modificarea Constituției, în sensul apărării căsătoriei dintre un bărbat și o femeie și pentru dreptul la cash, încă din octombrie 2023.

Inițiativa, care a fost avizată pozitiv de Consiliul Legislativ, va fi publicată în Monitorul Oficial.

Inițiatorii vor trebui să strângă cel puțin 500.000 de semnături din partea cetățenilor.

Urmează discutarea în Parlament. După votul aleșilor, va trebui organizat un Referendum popular.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare