Cozmin Guşă: Iohannis a transmis PSD-ului că nu acceptă decât varianta cu Ciucă preşedinte susţinut de ambele partide

„Cei care au crezut că Iohannis va asista în mod pasiv la jocurile electorale din 2024 au fost mari naivi, iar în fruntea naivilor stau liderii pesediști, respectiv cei liberali, ce colaborează îndeaproape cu ei. Viitorul lui Iohannis poate fi la Bruxelles sau în fruntea PNL din 2025, sau prin excursii prin lume, sub pavăza imunității, dar, oricum va fi, e limpede că el nu va accepta să piardă controlul în politica internă. A învățat Iohannis din exemplul Băsescu că după mandate, dacă n-ai sprijin intern, eventual ai doar un partid micuț, ca PMP-ul, riști dosare și/sau pușcărie pentru tine și apropiații tăi. În urmă cu două luni, Iohannis i-a mandatat pe liberali să le comunice pesediștilor că singura variantă pe care el o acceptă pentru prezidențiale este Ciucă, susținut în comun de către PNL și PSD, iar pesediștii să dea candidatul la funcția de prim-ministru”, scrie, pe solidnews.ro, analistul politic Cozmin Guşă.

„Aceasta poate fi și singura variantă prin care eroul de la Nasiriyah, Nic Ciucă, să poată să ajungă în turul 2. La această propunere, Ciolacu și ai săi au zis pas, Ciolacu s-a dus în America și a încercat să se impună ca și candidat al PSD agreat de către americani, nu prea a reușit, a revenit în țară, au încercat să sugereze susținerea comună pentru un prezidențiabil pesedist, Ciolacu sau altul, treabă ce l-a enervat cumplit pe excursionistul de la Cotroceni. Și așa, prin pregătiri în ultima parte a lui decembrie, în ianuarie s-au declanșat protestele fermierilor, ale transportatorilor, ale personalului medical, transformându-l pe Ciolacu în sac de box la inițiativa lui Iohannis, după cum v-am explicat în ultima lună.

Tot în această linie de strategie a lui Iohannis, trebuie să interpretați și ofensiva Gabrielei Firea din ultima perioadă, ofensivă de natură să-i creeze mari probleme interne PSD-ului. De notat că ea joacă în echipă cu Paul Stănescu, căruia i s-ar fi promis că scapă de belelele din justiție doar dacă sprijină o mișcare de deraiere a propriului partid și notați că Paul Stănescu este secretar general. Apoi, prieteni goldiști, să pricepeți că de aici vine nervozitate extremă a lui Ciolacu din ultimele zile și așa trebuie să o pricepeți, așa trebuie să o vedeți. A înțeles Marcel Ciolacu că nu are loc de alt joc, decât de acela impus de la Cotroceni.

În aceeași ordine de idei, Geoană a fost și el victima strategiei lui Iohannis de a-l impune pe Ciucă. Ați observat cum s-a topit treptat sprijinul din jurul secretarului general adjunct al NATO în ultimele săptămâni, cu tot sprijinul rezerviștilor lui Coldea. Găbjirea lui Ionuț Costea, cumnatul fugar, v-am explicat acum câteva zile că e parte din scenariul disciplinării lui Geoană, care încurcă treburile, deoarece defilează în public cu ideea sprijinului american pentru candidatura lui, treabă ce trebuie să fie doar apanajul lui Nic Ciucă. Din mass-media a mai rămas alături de Geoană doar trustul Prima TV, controlat de către Coldea, trust ce-i comandă sondaje favorabile INSCOP-ului, controlat la rândul său de către fostul șef al lui Coldea, George Maior.

Aseară am descris în emisiunea Nicoletei Cone faptul că Iohannis a declanșat asaltul asupra baronilor pesediști și liberali ce arată că nu se supun strategiei decise de către el, iar în această dimineață pac și perchezițiile acasă la Iulian Dumitrescu. La 6:00 dimineața, prim-vicele PNL s-a trezit cu ușa la pământ, în cartierul Stejarii al lui Țiriac. Nu e chiar o întâmplare, matrapazlâcurile lui Dumitrescu erau arhicunoscute, ca și apropierea lui de pesediști. Se pare că soarta îi este pecetluită. Sora prim-vicelui PNL, ce fusese mandatată cu afacerile, a fost interceptată din toate pozițiile și la toate întâlnirile în mod operativ, dovezile de mită și trafic de influență sunt beton.

Ca să poată ține PNL în joc, cu scor apropiat de PSD la europarlamentare, Iohannis are nevoie de o mare degringoladă internă a pesediștilor, pe care o va obține prin asaltul Parchetelor și a procurorilor asupra baronilor (asta cu Dumitrescu a fost pentru credibilizare, adică s-au dus prima dată la un liberal), respectiv de presarea puternică a lui Ciolacu prin greve și atacuri de toate felurile. Neamțul Iohannis e bine antrenat pentru asta, a mai făcut-o în 2019 cu Dragnea, care, nefiind ascultător, a sfârșit în pușcărie și era vorba tot despre alegeri, europarlamentare și prezidențiale.

Așadar, scenariul judiciar e cu sânge pe pereți, iar cel politic vizează unirea forțelor PSD și PNL sub comanda lui Iohannis pe liste comune paritare la parlamentare, respectiv candidat unic Nicolae Ciucă. La locale, comasate sau nu, vor fi candidați comuni în marile orașe, iar la București se poate face concesia unui candidat pesedist sau mai degrabă un independent al lui Iohannis, susținut de către cele două partide. Strategia până la capăt a lui Iohannis este să pună la pământ PSD-ul și după ce, în mintea lui, ar putea să-l pună pe Ciucă prezidențiabil și în funcția prezidențială, adică la Cotroceni, să scape de PSD și să guverneze, eventual cu AUR. Acest scenariu îi servește lui Iohannis și în cazul mai probabil în care un Ciucă în turul doi va fi învins de către Simion, iar singura variantă pentru Simion, la rândul său, nu prevăd alte partide care să intre în Parlament, va fi tot un guvern AUR-PNL, și atunci probabil că va trebui să dea funcția de prim-ministru celor de la PNL, având în vedere că el este președinte. Despre astea vom mai vorbi, noi, că mulți dintre baroni vor fi ocupați cu procurorii”, scrie Guşă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare