Tăriceanu, pe picior de plecare:  Sunt unii de la PSD care își fac niște socoteli foarte greșite

Liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat, duminică seară, că sunt social-democraţi care își fac niște socoteli greșite fiindcă mizează pe faptul că pentru a nu pierde șefia Senatului, ALDE nu va ieși de la guvernare.

  • „Doamna Dăncilă nu, dar sunt unii de la PSD care își fac niște socoteli foarte greșite. Ei cred că funcția de președinte al Senatului e atât de importantă pentru mine și pentru ALDE încât nu vom ieși de la guvernare. (…)

Dar a se miza că noi vom merge 100% până la finele mandatului în această coaliție, în condițiile în care anumite disfuncționalită vor continua să se manifeste și la nivel central și la nivel local este o apreciere greșită”, a conchis Tăriceanu.

Tăriceanu a afirmat că sunt lideri din teritoriu care sunt nemulţumiţi de colaborarea în coaliţie.

„I-am spus doamnei Dăncilă că o campanie electorală în care vor fi doi candidați din partea celor două partide ale coaliției va aduce alimentarea invariabilă a unor tensiuni la nivel local. Sunt foarte mulți președinți care nu sunt mulțumiți la noi cu colaborarea în coaliție.

Nu i-a deranjat faptul că a pus PSD candidat propriu, ci proastă colaborare la nivel local i-a îndemnat pe unii dintre ei să spună – nu mai trebuie să stăm în continuare în coaliție, trebuie să mergem în opoziție”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, la Antena 3.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare