PSD şi PNL discută, în acest moment, despre o alianţă electorală pentru alegerile locale şi cele europarlamentare, dar încă nu s-a luat o decizie finală cu privire la acest subiect, a declarat, miercuri, secretarul general al social-democraţilor, Paul Stănescu.
El a fost întrebat, la Palatul Parlamentului, dacă, în cazul în care se merge pe liste comune, PSD ar trebui să dea candidatul pentru Primăria Capitalei.
„Probabil că în urma întâlnirilor pe care le avem în cursul zilei de astăzi vom decide”, a susţinut Stănescu.
Întrebat dacă Gabriela Firea mai are susţinerea PSD pentru a candida la Primăria Capitalei, Paul Stănescu a spus: „Tot timpul a avut susţinerea PSD, dar sunt negocieri. La finalul acestei zile veţi şti exact. Noi ne-am bucura dacă PSD, Gabriela Firea ar fi candidat la Primăria Generală, dar suntem în nişte negocieri şi vedem ce se va întâmpla după negocieri. Sunt două partide mari, nu depinde totul de PSD. Sunt două partide care discută despre o alianţă electorală la alegerile locale şi europarlamentare, aşa că nu vă pot spune ce mi-ar conveni mie”.
Sursa: AGERPRES