Preşedintele AUR, George Simion, împreună cu mai mulţi parlamentari ai partidului, protestează, marţi dimineaţă, în faţa sediului Ministerului de Interne, unde are loc dezbaterea pe proiectul de lege privind comasarea alegerilor europarlamentare şi locale, pus în transparenţă decizională, scrie r3media.ro.
George Simion a decalarat că a venit la sediul Ministerului de Interne pentru “a primi explicaţii” în legătură cu ordonanţa de urgenţă privind comasarea alegerilor și a anunțat că europarlamentarul Cristian Terheş va protesta miercuri la Romexpo, unde are loc Congresul PPE, faţă de alianţa PSD-PNL.
“Urgenţa este dată de ordonanţa lor, care astăzi este supusă dezbaterii publice. Vom intra alături de colegi noştri, deputaţi şi senatori, pentru a vedea dacă ni se dă dreptul la cuvânt şi dacă ni se dau explicaţii de ce am fost scoşi în afara secţiilor de vot? De ce este implicat un serviciu secret în procesul de certificare a tuturor membrilor din comisia de vot. Adică trebuie să-mi aprobe STS-ul membrii de partid care îmi păzesc votul. Şi, nu în ultimul rând, vrem să vedem care este raţiunea acestor alegeri comasate, spun ei, anticipate, am spune noi, făcute de frică”, a precizat Simion, la sediul MAI.
Liderul AUR a susţinut că, în urma programului stabilit pentru desfăşurarea alegerilor din acest an, nu vor fi economisiţi bani la buget, în opinia sa raţiunea comasării alegerilor fiind “frica”.
“Au spus că vor economisi bani la buget, care sunt banii economisiţi la buget, pentru că până acum urma să avem patru zile de alegeri în România. Acum, după datele actuale, după 9 iunie, 15 septembrie, 29 septembrie şi 8 decembrie, tot patru zile de vot avem. Atunci care este raţiunea, frica pe care o au ei? Dacă asta este raţiunea, eu zic să lase alegerile în pace, (…) să nu creeze haos în ţară”, a afirmat George Simion.
De asemenea, George Simion a anunţat că europarlamentarul AUR Cristian Terheş va organiza miercuri, în faţa Romexpo, un protest “faţă de ceea ce PSD şi PNL deja au decis, şi-au împărţit funcţiile, vor să o ţină pe doamna Ursula von der Leyen încă cinci ani la conducerea Comisiei Europene”.
La rândul lui, senatorul AUR Claudiu Târziu a susţinut că miercuri şi joi se organizează la Bucureşti Congresul PPE pentru a da legitimitate unei “struţo-cămile PSD – PNL”.
“Congresul PPE este încă o dovadă a faptului că România se află sub controlul unei găşti de pradă transpartinice. Se face acest congres la Bucureşti cu un singur scop şi anume pentru a da legitimitate unei struţo-cămile PSD-PNL, pentru a arăta că e ceva natural ca pretinsa stângă şi pretinsa dreaptă să coabiteze, să devină un partid unit. (…) Noi protestăm energic împotriva acestei maniere de a face politică, nu credem că românii pot fi înşelaţi de acest circ care va fi Congresul PPE de la Bucureşti, nu credem că tandemul Ciucă – Ciolacu va căpăta mai multă credibilitate dacă vor fi mângâiaţi pe cap de cei care se fac vinovaţi de tot ce s-a întâmplat, în ultimii ani, în Europa rău, de tot ceea ce ne afectează în mod grav, de la migraţie până la măsurile aberante luate în timpul pandemiei”, a afirmat Târziu.
„Zilele astea vin în București ștabii Partidului Popular European ca să își etaleze aroganța și ca să își desemneze “noul” spitzenkandidat la funcția de președinte al Comisiei Europene, în persoana onestei și eficientei Ursula von der Leyen. Evident, nu vin nici cu bicicleta, nici cu mașina electrică. Vin cu private jet – ul, Iohannis style. Și nu stau în hoteluri cu 15 grade în camere, Plicușor Ban style”, scrie, pe Facebook, avocatul Gheorghe Piperea (AUR).
„Popularii Europeni, sub înțeleapta politică a abstinentului și non-grăsanului Franz Timmermans, fost agent secret olandez cu atribuții privind Uniunea Sovietică, sunt cei care au ținut România sub monitorizarea “Mecanismului de Cooperare și Verificare” timp de 13 ani, cu 10 ani mai mult decât prevedea Actul de Aderare la UE. Ratingul de țară și atitudinea investitorilor au fost artificial dezavantajoase pentru România – devenită, între timp, o colonie economică a corporațiilor și un spațiu public ocupat de quango (agențiile serviciilor secrete botezate oenge).
Tot popularii europeni ne-au ținut 17 ani în anticamera sațiului de “liberă” circulație Schengen – și au de gând să ne mai țină 6 ani.
Franz Timmermans este și autorul politic al Green Deal, programul de terorism ecologic care tinde la emisii zero de codoi până în 2050. Industria și, în general, economia europeană, au căzut într-un asemenea hal încât în 2023 mai reprezentau doar 14,5% din PIB – ul global. În 2028, cu Ursula la cârmă, UE va cădea la 13,5%. În 1990 reprezenta 23,5%… Progres pe pâine, ce să mai…
Cu seria de sancțiuni contra Rusiei – “soluția” de tip autogol a Ursulei, care determină umflarea economiei rusești și întărirea armatei agresoare, în tandem cu degradarea rapidă a economiei UE, bazată iresponsabil pe resurse ieftine rusești și afaceri bănoase cu oligarhii – putem fi siguri că ruina națiunilor europene va fi și mai dezastruoasă.
Să vrei un imperiu construit pe ruina națiunilor și a popoarelor, un imperiu aflat în război perpetuu – ăsta da proiect politic…
Să reamintesc că România va fi nevoită să cheltuiască 1.900.000.000.000 de euro (de 5 ori PIB – ul actual) pentru acest proiect nebunesc numit afacere verde?
Să reamintesc că UE este responsabilă de 6,7% din emisiile de codoi planetare, în timp ce China generează 30% și nu are planuri de dezindustrializare, ci dimpotrivă? În aceste condiții, cum faci ca UE să aibă mai mult cer senin și mai multe ierni cu zăpadă și ger? Suspenzi principiile termodinamicii, muți norii, reorientezi vânturile – valurile?
Iar spitzenkandidatul Ursula este responsabilul direct pentru toata nebunia afacerii măsluite cu serurile de “imunizare” care ne-au costat 78 de miliarde de euro. A “negociat” contractul pe sms. Un contract de care nu știm nici acum nimic, de parcă ar fi Manuscrisele de la Marea Moartă… Nu știm, de altfel, nici ce conțin sms-urile, că-s atât de confidențiale de nu le știe (și nu le vrea) nici măcar Kovesi, șefa EPPO…
Pe baza acestui contract, populația de 460 de milioane de europeni ai UE ar fi urmat să se injecteze de minim 8 ori fiecare…
Tot acest contract a dus la furtul unui miliard de euro în România (o zice DNA, iar nu eu), plus un proces cu Pfizer, pe 550 milioane euro, pe care Statul român se străduiește să îl piardă, ca să nu o dea în vileag pe Ursula.
Era să uit: politicile publice în plandemie au cauzat imense alte prejudicii, numărate cu trilioanele. Macron a numit aceste eforturi de a scăpa lumea de o răceală (cauzată de un virus scăpat dintr-un laborator chinez operat în ascuns de americani și francezi) programul “quoi qu’il en qoute” – oricât ar costa. Și a costat trilioane.
Ce-a adus ca “medicament” Ursula contra acestui faliment statal planificat?
Un fel ce ajutor de înmormântare, denumit pompos program de redresare și reziliență. PNRR…
Și, peste toate astea, România de la tv și din presa miluită de guvern cu contracte bănoase (pentru știri pozitive și propagandă favorabilă stabilității) va face o mare sărbătoare din venirea în țară a împăratului și a adepților săi, ursulienii…
Iar priveliștea cea mai “plăcută” va fi oferită de gazde, vulpile cu covrigi de Buzău în coadă, care vor încremeni 4 zile în poziția ghiocel, cu zâmbetul cel mai mieros pe față și cu emfaza sărăntocului slugarnic băgat în seamă de dregătorii metropolei imperiale…
Ne le vom zice ursulieni, că nu au față nici de birocrați bruxellezi și nici nume sau număr în agenda Ursulei. Le vom spune micii ursuliști. Sau, și mai bine, le vom zice ursulăței. PS Vă chem mâine la ora 17 la Romexpo să protestăm contra Ursulei și a ursulățeilor”, scrie Piperea.