Cornel Nistorescu, despre congresul PPE: Parcă asistăm la vizitele pe care le făcea Ceauşescu la CAP-uri; care-i diferența între „Cine trece-n Mercedes?/Ceaușescu reales” şi „Ursula vine des/Ca un rege-n Mercedes!”?

„Numai întîmplarea a făcut ca marți să fiu obligat la  o alergătură printr-un București invadat de polițai tineri și drăguți prin mai toate intersecțiile, fluierînd disperați și încercînd să bage autoturismele în viteză cu rotația brațelor. Numai nu strigau: „Repede, repede, bagă mare că vin popularii europeni“. Seara, la jurnale de știri, s-a mers pe aceeași linie, așa că trompetele se străduiau să facă din Dîmbovița un fel de Sena sau de Potomac”, scrie, în Cotidianul, jurnalistul Cornel Nistorescu.

„Președinți și prim-miniștri din 18 state europene sunt prezenți la București. Lista care începe cu Maia Sandu și se termină tot cu ea conține premieri din țări cam cît județele Vrancea și Vaslui. Plus Polonia și hulitul Nehamer. Și încă o țară. Asta era floarea Europei, cu Ursula în frunte și cu Roberta Mazzola, cele două cucoane milităroase ale continentului.

Ba, pe deasupra, marți seara, pe coperta evenimentului  popularilor europeni, a fost agățat și dosarul Tezaurului României rămas la ruși. Parcă am și auzit pe cineva  rostind promisiunea că Tezaurul se va întoarce în curînd, mai ales cu sprijinul țărilor europene prezente la București.

Luni seara, la postul PSD-PUSL (nici că am observat că partidul lui Voiculescu a mai pierdut un P mare!), adică la Antena 3,  Marcel Ciolacu ne asigura că vă „promit eu că, pînă la sfîrșitul anului, intrăm în  Schengen și terestru și de la anul scăpăm de vizele americane”.

Ploaia aceasta de succese neașteptate și de confetti  televizate m-a cam pus pe gînduri. A dat norocul peste noi  sau ne amețește propaganda? Ceva pare jucat, orchestrat și tricotat ca în marile aranjamente. Care-i diferența între „Cine trece-n Mercedes?/Ceaușescu reales!” și  „Un turist la drumul mare/Merge Klaus peste hotare!”?  Iar „Ursula vine des/Ca un rege-n Mercedes!”

Nu cumva scena noastră politică este împodobită pentru Congresul PPE așa cum se pregăteau CAP-urile pentru vizitele „tovarășului”? Oare nu există nici o legătură între „stabilitatea obligatorie”, clamată peste tot, și brambureala din calendarul electoral? Are și Ursula propuneri pentru listele PNL? Trebuie să ne atingem numărul de europarlamentari pe milionul de locuitori?

L-am văzut pe Nicolae Ciucă la Digi 24 (vreme în care, la organul de propagandă al lui Dan Voiculescu, Marcel Ciolacu înșira binefacerile acestui an) încercînd să explice lucruri care nu-i erau clare nici lui. Nicolae Ciucă nu-i artist în ocolit subiecte și fentat răspunsuri, drept pentru care am asistat la cele mai spectaculoase demonstrații bîlbîite din cîte a izbutit pînă acum. Alegerile prezidențiale din septembrie n-au nici o legătură cu planul lui Klaus Iohannis de a deveni mahăr european, zice el de parcă jura pe o coadă de  vulpe.

– „Și de-ar fi să fie, pentru noi este o mîndrie”, a zis tot Ciucă, la fel ca premierul Ciolacu, fericiți amîndoi că se pot ține de promisiunea făcută președintelui. Adică să-l propună într-o altă dregătorie de făcut nimic.

Se vede acum că avem de-a face cu un aranjament de troică. Și Ciolacu, și Ciucă sunt sprijiniți pentru ghiveciul electoral din acest an în schimbul unei propulsări oficiale a lui Iohannis la vîrful Europei. Se vede că președintele este sătul de noi și caută o distracție europeană, în vreme ce Ursula von Der Leyen, cea mai cunoscută dintre politicienii de mîna a doua și a treia din Europa, încearcă să obțină sprijin pentru un nou mandat. Dar nu unde ar fi primită cu fluierături, ci la București, unde presa doarme, iar populația nu prea înțelege cu ce se ocupă.

Dacă nu mă credeți, nu-i nimic! Eu continui să cred că există o legătură între visurile noastre de a fi reprezentați la nivel înalt în Europa și lansarea candidaturii Ursulei von Der Leyen tocmai pe Dîmbovița. De ce n-a făcut-o de la Paris sau de la Roma? Sau de la Madrid? Nu cumva se  teme de reacțiile cetățenilor din economii pe care le-a sărăcit? Nu cumva presa din aceste țări, în loc să-i aducă elogii, ar acuza-o de figurație și slugărnicie la americani?

Facem un  eveniment național dintr-un congres PPE la București pentru un personaj care, de o vreme, a transformat proiectul european într-o guvernare obtuză de la Bruxelles? Ne merge atît de bine în Europa încît să  celebrăm dezastrul european cu surle și trîmbițe ca să primească și Klaus Iohannis un premiu de consolare? Ne mai trebuie o pandemie și 100 de milioane de vaccinuri? Ne topim de drag să punem umărul la planul european de înarmare cînd  industria noastră de apărare este la pămînt sau chiar în pământ?

Tot în pregătirea Congresului PPE, Nicolae Ciucă și-a adus aminte de liberalii care au făcut România Mare și că nu pot rămîne „fără coledzi”. Adică, fără candidat la președinție! Musai PNL trebuie să aibă un candidat în cursa pentru Cotroceni.

Nu cumva cu acest prilej se pune de o înțelegere? PNL-ul să dea președintele, iar PSD-ul prim-ministrul? Că tot s-a obișnuit actualul premier cu învîrtitul banilor, cu acordarea contractelor și cu profitabila agenturare a lui Victor Ponta!

Piața politică europeană s-a mutat pentru două  zile la București! Se fac aranjamente, se cumpără și se face schimb de putere!”, scrie Nistorescu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare