În fiecare an, câteva sute de rezidenți se înscriu la concursul pentru obținerea titlului de medic sau farmacist specialist în centrul universitar Iași. La fel în celelalte centre universitare. Mulți dintre ei sunt după 5 ani de rezidențiat chiar în spitalele din Iași, scrie bzi.ro.
Diana Șoșoacă a transmis că după ce finalizează rezidențiatul și promovează examenul, câteva luni proaspeții specialiști sunt șomeri și nu au niciun venit. Deși toți funcționarii din Ministerul Sănătății știu că, în fiecare an, la aceeași dată, în toată țara, vor fi câteva mii de absolvenți de rezidențiat, nimeni nu se obosește să rezolve din vreme toate formalitățile.
La sesiunea din 11 octombrie 2023 a examenului pentru obținerea titlului de medic/medic stomatolog sau farmacist specialist de la Iași s-au înscris 619 candidați. Mulți dintre ei erau rezidenți din spitalele ieșene. Sunt câteva centre în țară, la Iași, Cluj Napoca, București, Constanța, Galați, Craiova, Arad, Brașov, Oradea, Târgu Mureș și Timișoara. Ca regulă, aproape toți candidații promovează examenul și numărul celor înscriși este anual aproximativ același.
După ce au promovat examenul, toți candidații sunt, teoretic, medici specialiști. Dar ei nu pot profesa în absența unor documente pe care chiar statul român le întârzie anual. Rezultatul: la finalul fiecărui Rezidențiat rezultă, în fiecare centru universitar, sute de oameni care au învățat pe brânci 6 ani de facultate și 5 de rezidențiat pentru a avea timp de 4 luni zero venituri. Mulți dintre ei au familii și rate pentru achiztionarea de casă. Băncile nu aşteaptă amânările autorităților. Examenul a fost pentru 47 de specialităţi medicale, la una dintre acestea Pediatrie – au fost 25 de absolvenţi. Au luat toţi examenul din octombrie, după ani de rezidențiat petrecuți la Spitalul de Urgențe pentru Copii „Sfânta Maria”.
„Examenul de specialitate este susţinut, în general, în octombrie sau noiembrie, pentru fiecare specialitate. Rezidenţiatul se termină practic la 31 decembrie. Astfel că ultimul salariu îl încasează la 15 ianuarie. Până la data de 15 aprilie, acești medici nu mai primesc niciun ban, din cauza birocrației. Alții se înscriu la alt rezidențiat, pe altă specialitate, pentru a avea continuitate la bani câteva luni, apoi renunță, când intră pe salariu de la specialitatea pe care o au.
După ce un medicinist termină rezidenţiatul şi devine medic specialist trebuie depusă o cerere la Direcţia de Sănătate Publică, în baza unei adeverinţe emise de către unitatea medicală unde solicitantul a efectuat rezidenţiatul. Instituția eliberează ulterior un certificat de medic specialist. Apoi se depune documentul la Colegiul Medicilor, unde se aşteaptă avizul pentru libera practică. Cel puțin o săptămână. Pentru a se elibera codul de parafă, trebuie să ai încheiat contract individual de muncă. Majoritatea lucrează pe contract de colaborare, în privat. Care este motivul pentru care este obligatoriu contractul individual de muncă, când codul de parafă este un drept al acestor medici specialiști? Cei mai mulți fac un contract fictiv de muncă. Deci chiar instituțiile statului împing cetățenii să încalce legea.
Certificatele care atestă calitatea de specialist şi sunt eliberate de către DSP Iaşi sunt de fapt emise şi semnate de către Ministerul Sănătăţii. Examenul a fost în octombrie sau noiembrie, tot ministerul ştie asta, funcţionarii au acces la baze de date cu toți absolvenții, dar durează 3 sau patru luni să fie emise certificatele. Deși toate datele sunt în calculator, aceştia mai cer încă o dată un dosar cu aceleași acte pe care le au deja înregistrate în sistem. Solicit luarea de măsuri urgent pentru remedierea acestor deficiente care aduc grave prejudicii acestor medici. Solicit răspunsuri punctualte la aceste probleme și soluții”, a transmis președintele S.O.S. România.