Actorul Dan Puric a făcut declarații bombă în exclusivitate la Realitatea PLUS despre candidatura sa la prezidențiale. Maestrul a dezvăluit într-o ediție incendiară Culisele Statului Paralel că nu este curtat de partidele politice pentru că le este frică de acesta. Artistul a spus că se bucură de sprijinul din partea românilor, scrie realitatea.net.
„(Candidați?) Sigur că da, nici să nu vă îndoiți. Dumneavoastra o să fiți singura care o să mă voteze, mai e un taximetrist care mai are 20 de inși și mai sunt doua babe care mi-au zis „domnul președinte”. Mă mai gandesc.
(Ați fost curtat de partide?) De la distanta, le e frica de Puric”, a spus Dan Puric.
Luna trecută, Dan Puric a adresat o scrisoare liderilor politici din România:
Dan Puric îi acuză pe politicieni că au vândut în mod iresponsabil resursele acestei țări și că își bat joc de viitorul copiilor. Dan Puric îi numește trădători pe conducătorii României, însă, îi avertizează că poporul se va ridica din nou împotriva lor.
DAN PURIC, SCRISOARE-MANIFEST CĂTRE LIDERII ROMÂNIEI
„Sunteți, întâmplător și efemer, la conducerea acestei țări și o faceți cu stupidă iresponsabilitate, ca și cum ați fi eterni și n-ați avea nicio moștenire a trecutului și, mai ales, nicio responsabilitate a viitorului!
Ați aruncat: CREDINȚA țării, TRECUTUL MARTIRIC și EROIC al acestui neam, de care v-ați dezis în viteză, laș și slugarnic, ca de un balast, neștiind că erau singurele lucruri care vă puteau mântui, care vă puteau reda libertatea și, mai ales, care să vă legitimeze cu primul DREPT al unui popor, care nu este acela de a conduce, ci de a fi bine condus.
Ați aruncat la tomberonul lumii CINSTEA NUMELUI de ROMÂN! Ați violat CONȘTINȚA de SINE a acestui neam! Pe ce „biblie” ați jurat de ați putut face toate astea fără de nicio remușcare? […] Nu veți avea unde să vă puneți capul, căci pământul acesta a fost, este și va fi mormânt pentru toți, dar țărâna lui nu va acoperi nicicând TRĂDAREA voastră! […] TIMPUL TRĂDĂRII de țară a trecut și deși ați umplut hambarele lumii cu avuția muncită cu atâta sudoare a acestei țări și noua ne-ați azvârlit spre hrană numai NEGHINA, iată că la orizontul acestui neam au răsărit din nou, neașteptat, spice de grâu curat a acestui suflet românesc mereu nedreptățit, spune, printre altele, Dan Puric.