Geoană spune că după luna iulie va anunţa ce planuri are în politică

Secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană a anunţat că după luna iulie, după summitul de la Washington, va putea comunica ceea ce vrea să facă cu viaţa sa, în contextul în care a fost întrebat din nou dacă nu ar fi o variantă pentru el o candidatură independentă la preşedinţia României.

„Vom vedea. Trebuie să termin job-ul de la NATO şi avem de pregătit un summit de la Washington care este atât de important pentru noi toţi. Pentru asta sunt plătit şi asta este job-ul meu oficial. După aceea, evident, după iulie, după ce vom avea acest summit de mare succes de la Washington, voi putea să iau deciziile şi să comunic ceea ce vreau să fac cu viaţa mea după cinci ani deja la NATO, un mandat foarte frumos şi care m-a învăţat foarte multe lucruri”, a explicat Mircea Geoană, potrivit News.ro.

Secretarul general adjunct al NATO a mai fost întrebat ce se va întâmpla în cazul în care se va decide să candideze la preşedinţia României, iar mandatul său se încheie în octombrie, în timp ce alegerile sunt în septembrie.

“În clipa de faţă, singurul lucru pe care nu putem să-l facem, eu şi secretarul general, este să plecăm amândoi în acelaşi timp. Dânsul pleacă în octombrie şi eu ar trebui să plec în octombrie. La dânsul este foarte clar că, după zece ani de zile, data de 30 septembrie este o dată fermă. Deci, pentru mine sunt două variante pentru a nu pleca amândoi în acelaşi timp, să plec fie mai devreme, fie mai târziu. Ambele variante sunt pe masă”, a mai afirmat Mircea Geoană.

El a reiterat că sondajele arată că românii caută alt tip de model de candidaţi.

„Românii vorbesc şi sondajele indică acest lucru. Eu nu fac niciun fel de predicţie sau premoniţie, dar simt şi ceea ce vedem în cercetările sociologice arată foarte clar că lumea caută alt profil, alt tip de model de candidaţi, pentru funcţii de primar. Vedeţi şi la Bucureşti câtă discuţie este despre cine să fie desemnat ca şi candidat. Cred că reflectă, de fapt, o anumită saturaţie a cetăţenilor României cu modelele clasice de politicieni care, până acum, le-au fost oferiţi ca opţiuni”, a declarat Mircea Geoană.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare