România trebuie să pună în aplicare hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi intelectuale, se arată în două comunicări publicate joi de Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei şi adresate Comitetului de Miniştri, conform site-ului CoE.
Două dintre cauze sunt „Centrul de Resurse Juridice în numele lui Valentin Câmpeanu împotriva României” şi „N. (nr. 2) împotriva României” şi se referă la deficienţele sistemului de protecţie juridică a adulţilor cu dizabilităţi intelectuale sau cu probleme de sănătate mintală şi la accesul acestora la justiţie.
În aceste două speţe, Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei subliniază necesitatea de a lua măsuri suplimentare pentru a înlocui tutela cu sprijinul în luarea deciziilor şi pentru a se asigura că persoanele vulnerabile, în special cele aflate în instituţii, pot beneficia de un sprijin independent şi eficient.
De asemenea, conform comunicatului de pe site-ul CoE, Comisarul subliniază importanţa de a permite o monitorizare atentă a instituţiilor, inclusiv de către ONG-uri, de a stabili mecanisme accesibile de depunere a plângerilor, de a asigura raportarea şi anchetarea adecvată a cazurilor de abuz şi deces şi de a creşte consolidarea capacităţilor în sistemul judiciar.
În ceea ce priveşte cauza „Parascineti împotriva României”, grupul „Cristian Teodorescu” şi grupul „N. împotriva României”, referitoare la încălcări ale drepturilor omului în contextul sănătăţii mintale, Comisarul subliniază necesitatea imperativă a unei abordări bazate pe drepturile omului în ceea ce priveşte îngrijirea sănătăţii mintale, care să implice o trecere fundamentală de la constrângere şi instituţionalizare la servicii în comunitate care să respecte drepturile şi demnitatea persoanelor.
Este necesară abrogarea dispoziţiilor legale care permit detenţia discriminatorie a persoanelor cu dizabilităţi intelectuale sau psihosociale şi asigurarea furnizării asistenţei medicale, inclusiv a asistenţei psihiatrice, pe baza consimţământului liber exprimat şi acordat în cunoştinţă de cauză, mai precizează Comisarul.
„Autorităţile ar trebui să iniţieze măsuri pentru dezvoltarea progresivă şi asigurarea accesului la servicii de îngrijire a sănătăţii mintale de calitate, conforme normelor privind drepturile omului, în întreaga ţară”, menţionează Comisarul, subliniind, în plus, necesitatea de a aborda situaţia numărului mare de persoane care continuă să trăiască în instituţii psihiatrice din cauza lipsei de servicii în comunitate.
Sursa: AGERPRES