Un urs a fost lovit, vineri seară, de patru autoturisme, pe autostrada A1 Sibiu-Deva, în zona Aciliu, judeţul Sibiu. Doi doi copii care s-au aflat într-una dintre maşini au primit îngrijiri medicale din cauza unor stări de panică. Traficul în zona respectivă este îngreunat.
Poliţia Judeţeană Sibiu anunţă că pe A1 Sibiu -Deva la kilometrul 273, în zona Aciliu, un urs a fost lovit de patru autoturisme.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu au declarat că un echipaj de prim-ajutor calificat SMURD a intervenit pentru acordarea de îngrijiri medicale pentru doi copii cu stare de panică, după ce maşina în care aflau a lovit ursul.
Ursul nu a supravietuit.
Autorităţile din Sibiu au discutat în trecut posibilitatea amplasării unor garduri electrice pe porţiunile împădurite ale Autostrăzii A1, în zona Aciliu – Miercurea Sibiului, după ce doi urşi au ajuns pe şosea, fiind loviţi de maşini şi ucişi.A