„De câte ori trebuie să vezi că cineva una spune și alta face pentru a înțelege că respectivul habar nu are despre ce vorbește când deschide gura? De câte ori trebuie să fi mințit de cineva pentru a înțelege că cel care o face nu merită încrederea ta? Câte probe de incompetență trebuie să dea cineva pentru a te convinge că nu se pricepe la nimic altceva decât la abureală? Dar dacă cel care habar nu are despre ce vorbește, cel care te minte sistematic, cel care în ciuda diplomelor și doctoratelor cu care se acoperă, îți dovedește cu fiecare ocazie cât de incapabil este, e chiar guvernul tău, cât timp îi vei mai încredința soarta ta și a celor dragi ție?”, scrie, pe Facebook, fostul şef al SIE, gen (r) Silviu Predoiu.
„Alegerile se apropie, gândește-te, evaluează și decide căci votul nu este despre viitorul lor ci despre viitorul tău și al copiilor tăi. Iar dacă mai ai nevoie de argumente, nu trebuie să le cauți prea departe căci greu trece o zi fără o bâlbâială guvernamentală. Cea mai recentă este anunțata intenție de modificare prin OUG a legii austerității, lege pentru care sus-numitul guvern și-a asumat răspunderea. Și-a asumat RĂSPUNDEREA în fața Parlamentului României! De zece ori măsoară și o dată taie, zice un proverb românesc. Dar ca să-l poți înțelege îți trebuie puțină inteligență. A n-a oară în ultimele luni, mai ales de când e condus de licențiatul după 10 ani de la absolvire Ciolacu, guvernul își dă cu stângul în dreptul și modifică o autointitulată “reformă curajoasă” printr-o revenire la situația anterioară, ba pe alocuri chiar mai rea.
Astfel că s-au gândit ei ce s-au gândit și, constatând că aplicarea unora din prevederile Legii nr. 296/2023 “ar determina blocarea sau, dupa caz, incetarea activitatii unor servicii publice esentiale pentru populatie”, au decis că ar fi mai bine să se răzgândească. În consecință acum fac stânga împrejur și modifică curajoasele măsuri de tăiere a funcțiilor de conducere cu măsuri și mai curajoase de creștere a acestora. Idem cu creșterile salariale care, în ciuda legii, redevin posibile și în companiile de stat care au înregistrat pierderi în 2023. Acum nu mai reducem risipa ci o amplificăm. Acum înțeleg și ei (după 6 luni!) ce le spunea o țară întreagă – că prin măsurile lor, luate de-a valma, în plan local se vor desființa cu totul o mulțime de instituții. Nu, ei erau deștepți și știau mai bine. Acum s-au răzgândit.
Pentru cei care au uitat, iată ce ne spunea “curajosul” premier Ciolacu, sub privirile admirative ale “înțeleptului” președinte al senatului, Ciucă, la asumarea răspunderii pentru aceeași lege pe care acum vor să o modifice: “Vin astăzi în faţa dumneavoastră pentru a angaja răspunderea Guvernului pe care îl conduc pe un pachet de măsuri care să reducă risipa bugetară şi să pună punct modului în care cei puternici şi cu foarte mulţi bani se credeau de neatins! Vă spun cu toată responsabilitatea – de astăzi, s-a terminat cu dubla măsură! S-a terminat cu privilegiile la stat! (…) La fel ca toţi românii, şi eu m-am săturat de ipocrizie! (…) A fost o dezbatere pe care nu o mai puteam amâna. De aceea, am mers înainte cu mult curaj, curaj care – din păcate! – a lipsit în ultimii zeci ani în materie de reforme. Pentru că timpul nu are răbdare cu noi.”
O fi curajul important, dar fără măcar o leacă de înțelepciune, evident că nu este suficient. Mai ales când decizi pentru o țară! De cine și-au bătut joc politrucii ăștia când și-au asumat răspunderea? De Parlament sau de națiunea romana? Dar acum de cine o fac?
Cât îi mai suportăm pe acești nefericiți semidocți, care nu știu decât să citească chinuit și silabisit texte scrise de consultanți plătiți din banii noștri, să se laude singuri cat sunt ei de curajoși dar, mai ales, să facă orice, dar orice, pentru a se menține la putere? Să le arătăm că timpul chiar nu mai are răbdare cu ei și ca noi chiar ne-am săturat de ipocrizia și neghiobia lor și, spre deosebire de ei, nu ne răzgândim!”, scrie Predoiu.