Pompierii români au efectuat peste 7.500 de controale pentru prevenirea incendiilor, de la punerea în aplicare a planului de măsuri pentru sezonul estival (3 iunie a.c.) până în prezent.
Angajaţii structurilor pentru intervenţii la situaţii de urgenţă au gestionat aproape100.000 de situaţii pe linia de competenţă, în creştere cu aproape 13.000 faţă de anultrecut. Cele mai multe solicitări au fostpentru asistenţa medicală de urgenţă, peste81.000 de intervenţii (o creştere de peste12.000 faţă de perioada similară a anuluitrecut), a anunţat sâmbătă un comunicat al MAI.
Astfel, pompierii au intervenit pentrustingerea a aproape 3.900 de incendii, cauza probabilă a acestora fiind, înprincipal, utilizarea de instalaţii electricedefecte ori improvizate şi focul în spaţiideschise.
Pe linia prevenirii incendiilor au fostefectuate aproape 7.500 de controale, fiindidentificate peste 1.100 de obiective care funcţionau fără autorizaţie de securitate la incendiu. Au fost constatate 23.628 contravenţii (cu peste 2.600 mai multe faţăde anul trecut), fiind aplicate 3.710 amenziîn valoare de 11.455.820 lei (o creştere de aproape 3.200.000 faţă de 2018).
În acelaşi context, Inspectoratul General de Aviaţie a participat la aproape 1.200 de misiuni, majoritatea (1.071) fiind intervenţiiaero- medicale, în colaborare cu SMURD.