Prefectul Capitalei Rareş Hopincă va fi candidatul la Primăria Sectorului 2 şi Adrian Vigheciu la Primăria Sectorului 5

Prefectul Capitalei Rareş Hopincă va fi candidatul la Primăria Sectorului 2 şi Adrian Vigheciu la Primăria Sectorului 5, a anunțat președintele PSD, Marcel Ciolacu. 

„Rareş Hopincă la Sectorul 5 şi Adrian Vigheciu la Sectorul 2”, a anunţat Marcel Ciolacu, miercuri la sediul PSD.

Întrebat de ce această schimbare privind candidaţii la aceste primării, preşedintele social-democraţilor a răspuns: „Aşa au hotărât organizaţiile. Îmi pare rău, îmi cer scuze nu o să îi cert”.

„Este o decizie politică. Lăsaţi-ne! Cu asta ne ocupăm. Ne luăm deciziile politice în cadrul partidului. După sondaje, părerea mea este să facem sondaje şi să nu mai facem alegeri. În funcţie de cine face sondajul pe acela îl numim. Atributul nostru, al partidului, este de a lua decizii politice. M-aţi întrebat care sunt deciziile politice. V-am spus”, a completat Ciolacu.

Adrian Vigheciu, consilier general al Capitalei din partea PSD spune, pe site-ul propriu, că este născut în Bucureşti şi este „licenţiat în administraţie publică şi ştiinţe politice, şi sunt masterand al Facultăţii de Istorie.

 

„Timp de patru ani, între 2016 şi 2020, am fost administrator public în cadrul Primăriei Sectorului 6, iar în prezent sunt membru al comisiei de patrimoniu şi al comisiei de urbanism şi amenajarea teritoriului din cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Îţi mulţumesc pentru că îmi urmăreşti activitatea”, a adăugat Vigheciu.

Pentru Primăria Sectorului 1, liberalii au decis că va candida liderul PNL Sector 2 George Cristian Tuţă, iar pentru cea a Sectorului 6, actualul edil Ciprian Ciucu.

Candidatul comun al PSD şi PNL pentru Primăria Capitalei este medicul Cătălin Cîrstoiu.

Sursa: News.ro

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare