Partidul REPER acuză Jandarmeria că-i blochează acţiunea de strângere de semnături în Piaţa Victoriei

„Reprezentanţii Jandarmeriei Bucureşti au decis, luni, respingerea nefondată a cererii noastre pentru amplasarea unui punct de strângere de semnături în Piaţa Victoriei, practic acelaşi pe care l-am avut în week-end-ul trecut, în ciuda întrunirii tuturor condiţiilor legale şi a avizelor primite de la toate celelalte structuri din Comisia din cadrul Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti de avizare a adunărilor publice”, au acuzat reprezentanţii partidului REPER, scrie news.ro.

Reprezentantul Jandarmeriei, aflat în contact telefonic permanent cu superiorii săi, a invocat – fără niciun temei legal – mai multe pretexte pentru a nu ne autoriza prezenţa în Piaţa Victoriei, mai spun aceştia.

„Guvernul comasaţilor, precum şi autorităţile din subordinea sa, continuă să saboteze orice încercare legitimă a partidelor noi de a fi pe buletinele de vot pe 9 iunie.  După ce au comasat ilegitim alegerile, după ce au redus de la patru la trei săptămâni perioada de strângere a celor 200,000 de semnături, după ce au anulat posibilitatea de colectare online a semnăturilor şi ne-au cerut ca listele să fie completate DOAR cu pix albastru şi DOAR cu majuscule, fără nicio explicaţie logică, astăzi suntem împiedicaţi să strângem semnături cu toate că am respectat toate procedurile legale”, arată comunicatul de presă al REPER.

Reprezentanţii partidului REPER vor fi, luni, în continuare în Piaţa Victoriei, de la 15:00, fără cort, pentru a strânge semnături de susţinere, aşa cum a făcut-o încă din prima zi.

„Suntem hotărâţi să nu cedăm în faţa acestor acţiuni abuzive şi proceduri excesive şi nejustificate”, mai indică sursa citată.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare