„Dacă n-ar fi marcat Ion Cristoiu supărarea lui Adrian Năstase că n-a fost invitat și el la nu știu ce manifestări legate de sărbătorirea a 20 de ani de NATO, eu și mulți alții am fi trecut cu vederea acest eveniment. În ceea ce mă privește pe mine, funcționează un reflex care-mi impune ca treburile care mă deranjează să le trec într-un registru secundar, să pot trece astfel mai ușor prin avalanșa de știri și situații ce populează viața unui jurnalist conectat”, scrie, pe solidnews.ro, analistul politic Cozmin Guşă.
„Dacă tot mi-am amintit de România și NATO ascultându-l pe Ion Cristoiu, marchez aici că eu văd doar motive de regret și de întristare. În acești 20 de ani de NATO, timp în care ne-am distrus armata în mod sistematic, ca să putem fi apărați doar de umbrela NATO, nu-i așa, România s-a modificat profund, dar în rău. Nu mai suntem o țară postcomunistă liberă doar cu probleme; am devenit o colonie cu probleme mult mai mari. Suntem puternic îndatorați capitalului internațional. La o simplă apăsare de buton a marii finanțe intrăm brusc în faliment. Suntem conduși de un Stat Paralel abscons, coordonat de vechii securiști ce au predat țara hegemonului euroatlantic. Nu mai avem justiție și stat de drept, oamenii lui Soros impuși la putere au preluat pârghiile de decizie. Competența și patriotismul au dispărut din rândurile liderilor politici, suntem conduși de către niște marionete fricoase și abuzate, ce-și exercită autoritatea în mod samavolnic asupra unui popor în genunchi.
Mai vreți? Că lista neajunsurilor provocate de apartenența la NATO e lungă, chiar înspăimântătoare. Mai zic în plus doar că suntem aproape de a deveni următorul proxy din conflictul SUA-Rusia, iar, dacă privim ce s-a întâmplat cu Ucraina, perspectiva noastră este terifiantă. Așadar, băi, Adrian Năstase și alții ca tine, supărați că nu vi se acordă importanță la asemenea manifestări festiviste, ca cea legată de 20 de ani de NATO, nu mai fiți triști, deoarece semnificația reală e una de tip priveghi la catafalcul României, iar voi apăreți acolo în calitate de călăi. Iar dacă la așa ceva, riscați să vă stricați traiul îmbuibat și buna dispoziție oferită de uriașele averi pe care le-ați agonisit tocmai pentru că ați trădat această țară”, scrie Guşă.