Consiliu Naţional al Partidului Umanist Social Liberal (PUSL), pentru validarea candidaţilor la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie. Peste 5.000 de susţinători din toată ţara, la Sala Palatului

Peste 5.000 de susţinători din toată ţara participă vineri, la Sala Palatului, la Consiliul Naţional al Partidului Umanist Social Liberal (PUSL) care s-a reunit pentru validarea candidaţilor la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Potrivit organizatorilor, Consiliul validează lista candidaţilor PUSL pentru alegerile europarlamentare şi pe cei de la alegerile locale, inclusiv candidaţii pentru Bucureşti şi pentru Primăria Generală a Capitalei, urmând ca pe listă să figureze, pe lângă reprezentanţi politici, membri ai partidului, şi reprezentanţi ai societăţii civile. AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare