Fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, condamnată vineri la şase luni de închisoare cu suspendare pentru vătămare corporală din culpă în dosarul accidentului de la Mangalia

Fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, a fost condamnată vineri la şase luni de închisoare cu suspendare pentru vătămare corporală din culpă în dosarul accidentului de la Mangalia, produs în 2022.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, instanţa suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

Pe durata termenului de supraveghere, instanţa impune inculpatei să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

De asemenea, Macovei este obligată să presteze, pe parcursul termenului de supraveghere, muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 2 Bucureşti sau în cadrul Administraţiei Domeniului Public Sector 2 Bucureşti.

Conform deciziei, Monica Macovei este obligată la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 10.000 de lei.

Decizia pronunţată de Judecătoria Mangalia nu este definitivă.

În luna februarie, instanţa a dispus disjungerea laturii civile şi formarea unui alt dosar, care are termen în data de 21 mai la Judecătoria Mangalia.

Monica Macovei a fost trimisă în judecată în septembrie 2023 pentru vătămare corporală din culpă, după ce a fost implicată într-un accident rutier produs în apropierea municipiului Mangalia şi soldat cu rănirea unui motociclist.

„În fapt, s-a reţinut că la 08 octombrie 2022, Macovei Monica-Luisa conducea autoturismul pe DN 39, în apropierea municipiului Mangalia şi, din cauza pătrunderii pe contrasens, a intrat în coliziune cu motocicleta condusă de către I.C., provocându-i acestuia leziuni care au necesitat 110 – 120 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii, viaţa fiindu-i pusă în primejdie”, se arăta într-un comunicat transmis anterior de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare