„Ieri, spre seară, tabloul alegerilor prezidențiale s-a schimbat brusc. Într-un fel, chiar s-a răsturnat. Și s-a născut scenariul aparent halucinant în care finaliștii campaniei prezidențiale vor fi cu totul diferiți de cei al căror nume a fost vehiculat până în prezent. O dată cu intrarea surprinzătoare a lui Cozmin Gușă în campania prezidențială, merită să analizăm scenariul unei confruntări finale a acestuia cu Mircea Geoană. O luptă a celor doi outsideri”, scrie jurnalistul Sorin Roşca Stănescu.
„Ieri după-amiază, jurnalistul și analistul Cozmin Gușă, cu doctorat obținut cum scrie la carte în geopolitică a decis, după ce în prealabil s-a consultat cu câțiva jurnaliști din grupul Gold FM, să facă un pas îndrăzneț. Și deosebit de riscant. Să se înscrie în cursa prezidențială. În calitate de suveranist. Gestul nu este, în opinia mea, atât de hazardat pe cât pare. Cozmin Gușă a analizat și a intuit corect faptul că cele mai importante candidaturi despre care s-a vorbit până acum se pot topi în neant. Se pot duce pe apa sâmbetei.
Dar ceea ce lui Cozmin Gușă cred că i-a scăpat este că, dacă va avea succes, se va întâlni în finală cu un personaj pe care îl disprețuiește. Dar căruia i-a fost totuși strateg de campanie. Mircea Geoană. Ar fi un deznodământ extrem de interesant. O luptă pe viață și pe moarte între doi outsideri. Acest scenariu merită să fie studiat. Fie și de dragul unui joc sofisticat pe tabla de șah politică. Care sunt premisele?
Prima și cea mai importantă dintre acestea este că, vrem nu vrem, ne place sau nu ne place, în România acestui an electoral se confruntă două forțe importante. Pe de o parte Partidul Stat, struțo-cămila PSD-PNL, care își propune să mai conducă România cel puțin 8 ani și, pe de altă parte, un partid într-o accentuată ascensiune, partidul AUR. Struțo-cămila se alătură, cu arme și bagaje, curentului progresist din lume și anunță că fie va propune fie un candidat comun, fie va merge la prezidențiale la concurență, cu struțul și cămila. Cu Nicu și Marcel. Suveraniștii, adversari ai progresiștilor, dar nu și ai structurilor euroatlantice din care facem parte, nu au un candidat. George Simion refuzând să-și anunțe intenția de a participa la prezidențiale.
A doua premisă a scenariului pe care îl analizez este că cea mai gravă ruptură din societatea românească, în acest an, va fi între cei care vor merge la vot și cei care nu vor merge la vot. Exhibițiile extrem de periculoase puse la cale de PSD-PNL de teama AUR, respectiv cuplarea alegerilor locale cu europarlamentarele, decalarea localelor, decalarea prezidențialelor, alegerile într-un singur tur și nenumărate liste comune, îi descurajează pe cetățeni, astfel încât un absenteism de 65-70% devine cât se poate de previzibil.
Deci o masă uriașă de cetățeni, din diverse motive, nu vor vota nici PNL, nici PSD, deși unii fac parte din electoratul celor două partide, dar nu agreează struțo-cămila și nici nu vor vota AUR, deși unii sunt adepți ai suveranismului. Și mai există încă acea zonă a României tăcute, care fie rămâne acasă, fie se va urni pentru un vot negativ care va sancționa contraperformanțele de până acum ale puterii. Acești oameni nu vor putea fi scoși din case în zilele alegerilor, decât în măsura în care li se oferă o altă perspectivă.
A treia premisă constă în efectele dezastruoase ale fundăturii în care au intrat până peste cap cei doi lideri ai struțo-cămilei, în special în ceea ce privește alegerile extrem de importante pentru Capitală și care vor da tonul întregii campanii electorale. La Cătălin Cîrstoiu probabil se va renunța în următoarele câteva zile, pentru că este efectiv o alegere nefericită, neinspirată din toate punctele de vedere – în paranteză fie spus, institutul de piață care l-a măsurat pe Cîrstoiu ar trebui ejectat definitiv, ca și liderii politici care au stat în spatele acestei făcături – și mai grav, nici nu se întrevede o alternativă cât de cât viabilă. Astfel încât Marcel și Nicu dau din colț în colț, iar eșecul lor este previzibil. Un eșec pe care va trebui să-l deconteze politic. Într-o măsură mai mare Ciucă decât Marcel.
În schimb, Marcel aleargă în acest an electoral cu ghiuleaua guvernării atârnată de gât. Cu toate performanțele Executivului, sunt și contraperformanțe care în mod firesc îi nemulțumesc pe cetățeni și îl fac nepopular. Din motivele pe care le-am expus mai sus, nu este deloc imposibil ca scenariul prezidențialelor, așa cum l-am cunoscut până acum, să se răstoarne. Adică, dintr-un motiv sau altul, nici Ciolacu și nici Ciucă să nu mai poată candida. Și, din nou, cele două partide ale struțo-cămilei, pentru a rămâne Partid Stat în următorii opt ani, vor fi nevoite să caute cu disperare un candidat valid.
Dacă aceste sunt premisele, să vedem ce poate urma. Din motive personale, datând din perioada în care a fost șeful campaniei prezidențiale a lui Mircea Geoană, Cozmin Gușă îi poartă acestuia o antipatie profundă. Și socotește că Mircea Geoană nu are absolut nicio șansă, nici de a fi desemnat candidat și nici de a câștiga. Se adaugă, firește, și considerente de natură obiectivă.
Mircea Geoană este în mod cert un personaj politic înșurubat de americani la conducerea NATO și susținut de aliații noștri euroatlantici și pentru o eventuală candidatură la funcția prezidențială. Este un adept disciplinat al curentului globalist. Curent căruia îi sunt aliniate, în bună măsură, și serviciile noastre secrete. În disperare de cauză, dacă și Ciolacu și Ciucă ies în peisaj, Mircea Geoană, care dă din ce în ce mai convingător și mai des din aripi, la sugestia factorului intern și extern, are toate șansele să fie desemnat unic candidat prezidențial al Partidului Stat.
În cealaltă parte a spectrului politic, prin refuzul lui George Simion de a-și anunța candidatura, s-a creat un vid. Suveraniștii din România au nevoie ca de aer de un candidat. Mă refer atât la suveraniștii membri sau simpatizanți declarați ai AUR, cât și la suveraniștii care din diferite motive – obiective sau subiective – ezită să-și dea votul pentru AUR. Și mai sunt și suveraniștii din cele circa 20 de formațiuni politice care, separat, aleargă în aceeași direcție.
Este, așadar, posibil să vedem o confruntare prezidențială între un reprezentant al globalismului susținut în forță de Statele Unite și de progresiștii UE, plus serviciile secrete, în persoana lui Mircea Geoană, și un reprezentant al tuturor suveraniștilor, nu doar cei din AUR, în persoana lui Cozmin Gușă, susținut în forță de o întreagă armată de jurnaliști independenți și suveraniști, dar și de un mare număr de intelectuali și de o bună parte a României tăcute, care ar putea să se urnească, să iasă din case și să voteze.
Pentru AUR, care nu are un candidat prezidențial, Cozmin Gușă ar reprezenta, fără doar și poate, un câștig. Astfel încât și l-ar putea asuma. Bătălia finală a celor doi outsideri – Geoană și Gușă – nu este, însă, o certitudine. Este doar un scenariu posibil, pe care nu avem dreptul să-l aruncăm la lada de gunoi și să nu-l luăm la modul cel mai serios în calcul”, scrie Sorin Roşca Stănescu.
