Mihai Tudose – Raport europarlamentar (V): În sprijinul industriei energetice și al fermierilor români

Una din constantele activității mele europarlamentare a fost și este sprijinirea industriei energetice românești.

”În plin război energetic, unii vor ca Europa să-și tragă singură un glonț în picior. Cam asta înseamnă, în opinia mea, contestarea propunerii Comisiei Europene de a include sectoarele gazelor naturale și energiei nucleare în taxonomia UE”, am avertizat, în calitate de membru supleant al Comisiei pentru industrie, cercetare și energie.

”Încurajez Comisia Europeană să mențină includerea în taxonomie, cel puțin ca activități de tranziție, a sectoarelor gazelor naturale și energiei nucleare”, am cerut într-o interpelare din ianuarie 2022.

Am solicitat, în repetate rânduri, Comisiei Europene să stimuleze investițiile în sectorul gazelor naturale în UE.

De asemenea, în contextul crizei prețurilor la energie din toamna anului 2022, după repetate avertismente că va urma un șoc inflaționist ce va fi resimțit dureros de cetățenii UE, am cerut plafonarea prețului gazului, fiind nevoit să constat că ”prin tergiversare, Comisia Europeană este între cei direct responsabili de povara facturii la energie pe care cetățenii UE trebuie să o suporte în această iarnă. Din punctul meu de vedere, este o toamnă ratată, instituțional și legislativ, pentru Comisia Europeană”.

În ceea ce privește dezbaterea privind disponibilitatea îngrășămintelor în UE, în februarie 2023 am anunțat că ”anul trecut, Azomureș, cel mai mare producător de îngrășăminte din România, a funcționat numai două luni, din cauza prețurilor ridicate la energie. Este unul din cazurile simptomatice ale crizei mondiale a îngrășămintelor, cu impact asupra securității alimentare, în condițiile secetei din 2022 din Europa și alte zone ale lumii. Iar costurile de producție se reflectă acum în prețul îngrășămintelor. În aceste condiții, susțin solicitarea adresată statelor membre și Comisiei Europene privind utilizarea rezervei pentru agricultură pentru exercițiul financiar 2023 în vederea oferirii de asistență imediată fermierilor.

În special fermierii din România și din celelalte țări membre din vecinătatea Ucrainei trebuie sprijiniți urgent pentru a face față impactului păgubos pentru ei pe care l-au avut importurile masive de produse agricole din Ucraina”.

https://www.socialistsanddemocrats.eu/

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare