Călinoiu se întoarce pe cai mari!!!
- Prefectul de Gorj și ANI s-au cam făcut de râs…deocamdată!
Tribunalul Gorj a decis să suspende ordinul prefectului prin care Ion Călinoiu a fost revocat din funcția de președinte al Consiliului Județean Gorj. Decizia este executorie, astfel că Ion Călinoiu se poate întoarce oricând la serviciu.
În urma acestei decizii, Ion Călinoiu se întoarce pe cai mari la conducerea județului și la preluarea, din nou, a frâielor PSD Gorj, pe care se părea că le-a scăpat din mână.Mai mult decât atât, acestă primă decizie a instanței este o lovitură dată, atât Prefectului numit de Cioloș cât și Agenției Naționale de Integritate, cele două instituții s-au cam făcut de râs în cazul Ion Călinoiu.
De asemenea, magistrații au stabilit ca pe data de 16 mai să se judece pe fond această speță. într-o intervenție telefonică la Radio Târgu Jiu, Călinoiu a declarat că se aștepta la această decizie din partea instanței pentru că suspendarea sa din funcție a reprezentat un abuz, iar prefectul a încălcat legea. Așadar, Ion Călinoiu, se poate întoarce de mâine în biroul său de președinte al Consiliului Județean, iar Ciprian Florescu va reveni pe funcţia de vicepreşedinte.Călinoiu se va mai întâlni o dată magistrații la sfârșitul lunii. Pe 26 aprilie, Curtea de Apel Alba Iulia a fixat termen la procesul prin care Călinoiu contestă raportul de incompatibilitate transmis de ANI. Călinoiu a fost declarat incompatibil de ANI, pe 17 iunie 2015, după ce a prestat și alte activități în afară de cea de președinte, lucru interzis de lege.sursa:radiotargujiu.ro
Instanţa Tribunalului Gorj a admis suspendarea ordinului Prefectului Judeţului Gorj cu privire la revocarea din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj a lui Ion Călinoiu
„Admite cererea de suspendare a efectelor actului administrativ formulată de reclamant. În temeiul art. 15 din L.554/2004 dispune suspendarea executării actului administrativ reprezentat de Ordinul nr. 108/17.03.2016, emis de Instituţia Prefectului Judeţului Gorj, până la soluţionarea definitivă a cauzei. Ia act de renunţare la judecată a cererii de chemare în garanţie, formulată de către reprezentanţii legali ai pârâtelor Instituţia Prefectului şi Prefectul Judeţului Gorj. Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare ce se va depune la Tribunalul Gorj“, se arată în sentinţa instanţei de judecată.