Ciolacu şi-a pus moldovenii în cap după ce a afirmat: „Buzău nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”

Asociaţia Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei cere explicaţii de la premierul Marcel Ciolacu, după ce acesta a spus că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”, scrie cotidianul.ro.

Asociaţia îi cere lui Ciolacu să spună despre ce jignire personală ar fi vorba dacă Buzăul era în Moldova.

”Premierul Marcel Ciolacu a făcut joi, 25 aprilie 2024, într-o conferinţă de presă electorală la Timişoara, câteva declaraţii despre oportunitatea regionalizării României şi despre autostrada care leagă Moldova de restul ţării. În acest context a făcut zâmbind şi următoarea afirmaţie: «Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi». Asociaţia Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere prim-ministrului explicaţii publice în legătură cu afirmaţia făcută: despre ce jignire personală ar fi fost vorba dacă Buzăul era în Moldova?”, au transmis, vineri, reprezentanţii MDM.

Potrivit asociaţiei ieşene, ”substratul afirmaţiei este în primul rând jignitor pentru întreaga populaţie a regiunii Moldova, de care domnul prim-ministru găseşte de cuviinţă să se delimiteze într-un mod dispreţuitor”.

”«Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi» este o afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe domnul Ciolacu ca prim-ministru, obligat prin natura funcţiei pe care o ocupă ca, dincolo de decenţă, să fie lipsit de părtinire şi să trateze fiecare regiune şi pe locuitorii acestora în mod egal, cel puţin la nivelul declaraţiilor. Cu asemenea atitudine, cu asemenea afirmaţii iresponsabile cu trimitere la cetăţenii din regiunea Moldovei, domnul Marcel Ciolacu nu mai poate ocupa funcţia de prim-ministru al României. Prezenţa domnului Ciolacu în fruntea Guvernului este o jignire la adresa acestei ţări”, mai arată reprezentanţii Mişcării pentru Dezvoltarea Moldovei.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare