Vești bune pentru mămici!
- Klaus Iohannis a semnat decretul de promulgare a legii privind indemnizația pentru mame.
- Președintele Iohannis i-a cerut premierului Cioloș să găsească soluții pentru a aplica cât se poate de repede această lege!!!
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a susținut luni, 18 aprilie a.c., la Palatul Cotroceni, o alocuțiune cu prilejul ceremoniei de depunere a jurământului de învestitură a domnului Dragoș-Nicolae Pîslaru în funcţia de Ministru al Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, unde a prezentat și faptul că luni a semnat un decret de promulgare pentru o lege care, cu siguranță, este din zona dumneavoastră – este vorba de decretul de promulgare pentru Legea pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, adică indemnizația pentru mame.
Vă prezentăm în continuare transcrierea alocuțiunii
„Felicitări, domnule Ministru, și mult succes în mandatul dumneavoastră vă doresc!
Este o situație complicată în care dumneavoastră preluați acest portofoliu și vă doresc mână bună și inspirație. Chiar astăzi am semnat un decret de promulgare pentru o lege care, cu siguranță, este din zona dumneavoastră – este vorba de decretul de promulgare pentru Legea pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, adică indemnizația pentru mame.”
Președintele Iohannis i-a cerut premierului Cioloș să găsească soluții pentru a aplica cât se poate de repede această lege!!!
În cadrul aceleiași alocuțiuni, Iohannis i-a sugerat cât se poate de direct premierului să găsescă soluții pentru a aplica cât se poate de repede această lege, precizând totodată că acestă lege este foarte importantă pentru România.
”Personal, consider că această lege este una bună, așteptată și binevenită. Vă încurajez pe dumneavoastră – și pe dumneavoastră, domnule Prim-ministru – să găsiți în Guvern cele mai bune soluții pentru a aplica cât se poate de repede această lege. Eu vă rog să nu tratați această chestiune într-un mod contabil. Este o lege proactivă, din zona politicilor demografice, care cu siguranță este foarte importantă pentru România.
Nu pot, domnule Ministru, să trec peste un întreg complex de probleme care vă aşteaptă, şi anume salarizarea bugetarilor, situaţie complicată. De mulţi ani încoace, guvernanţii, parlamentarii încearcă să găsească soluţii la această problemă, fără să fi găsit una satisfăcătoare pentru toată lumea până în momentul de faţă. Din discuţii cu foarte multă lume, înţeleg foarte bine că există o mare aşteptare. Există evident o mare aşteptare pentru creșterea salariilor bugetarilor, există, evident, o mare aşteptare pentru eliminarea inechităţilor din domeniul salarizării bugetarilor.
Vă doresc, domnule Ministru, ca, împreună cu toţi actorii implicaţi, cu colegii din Guvern, cu sindicatele, cu toţi cei care pot contribui la această discuţie, să vă aplecaţi asupra acestei chestiuni şi să găsiţi o soluție bună, o soluţie acceptată care realmente îmbunătăţeşte situaţia în acest domeniu.Încă o dată, mult succes şi numai bine!” a mai declarat Președintele României, domnul Klaus Iohannis