Cel mai important eveniment PNL înainte de campania electorală, organizat de tinerii liberali: PNL are 7000 de tineri înscriși în cursa electorală, cei mai mulți în comparație cu celelalte partide
Eveniment PNL, înainte de campania electorală: Suntem cel mai pro-european partid din România. Un vot pentru PNL este un vot pentru Uniunea Europeană
Rareș Bogdan: Clujul a atras mai mulți bani europeni decât Malta și Cipru, 4 miliarde de euro
Hubert Thuma (PNL): România ar trebui să profite de fondurile europene. În ultimii patru ani Ilfovul nu mai este același, am atras foarte mulți bani europeni
Siegfried Mureșan: Nu avem voie să lăsăm tinerii pradă extremiștilor. Trebuie să îi informăm pe Instagram, Tik-Tok, trebuie să le spunem cifrele reale. Ieșim pe plus, nu pierdem bani, primim 3 euro înapoi pentru fiecare euro dat Uniunii
Ciprian Ciucu: PNL se poate mândri, noi vom trimite înapoi la Bruxelles oameni cu experiență
Liderii PNL participă la București la evenimentul care încheie conferințele TNL – Europa în fiecare localitate – organizate începând cu 9 martie la Cluj și apoi în fiecare regiune de dezvoltare. Tinerii liberali au prezentat românilor avantajele apartenenței la UE, începând cu faptul că România a beneficiat de 90 miliarde euro în tot acest timp din 2007 și până acum, continuând cu programele de finanțare pe domenii și ajungând până la recuperarea decalajelor de dezvoltare cu alte țări, dar și între regiunile țării, grație fondurilor de la Bruxelles.
Președinta tineretului liberal, Mara Mareș, a spus în debutul conferinței că, pe 9 iunie, un vot pentru PNL este un vot pentru Uniunea Europeană, PNL fiind cel mai pro-european partid din România. Aceasta a vorbit și despre obiectivul PNL în aceste alegeri locale: ”Pentru alegerile locale din acest an ne-am propus ca 3228 de tineri – adică minim o tânără, un tânăr pe fiecare unitate administrativ teritorială – să fie aleşi pe 9 iunie în funcţii de preşedinţi de CJ, primari, consilieri locali, consilieri judeţeni. Avem aproape 7000 de tineri liberali în toată ţara care candidează pentru aceste funcţii, deci există toate perspectivele pentru îndeplinirea acestui obiectiv. Aceştia sunt la bază tineri antreprenori de succes, ingineri, doctori, profesori, au făcut performanţă în domeniile lor de activitate şi acum fac pasul sau îşi continuă drumul în politică”,
Hubert Thuma, președintele CJ Ilfov a declarat că România ar trebui să profite de fondurile europene, liberalii investesc în drumuri, poduri, școli, grădinițe: “În ultimii patru ani Ilfovul nu mai este același, au fost foarte mulți bani europeni. Le mulțumesc colegilor de la TNL Ilfov, au participat la toate proiectele. Ați fost cu mine în campanii de plantare, ecologizare, vă așteaptă 30 de zile grele de campanie, am nevoie de voi, vrem să avem o majoritate lejeră.”
Rareș Bogdan a vorbit despre succesul administratiilor liberale: “Cluj a adus mai mulți bani europeni ca Malta și Cipru, 4 miliarde de euro. Diferența dintre banii depuși și banii absorbiți sunt bani care s-au dus în școli, șosele, spitale, dispensare, agricultură. Puteți fi mândri de europarmanetarii pe care i-ați trimis în PE”.
Și Ciprian Ciucu a vorbit despre candidații redutabili ai PNL în aceste alegeri pentru Parlamentul European: “Ne putem mândri, noi vom trimite înapoi la Bruxelles oameni cu experiență. Un eurodeputat toate deveni competent doar dacă are experiență, nu poți înțelege mecanismele decât fiind acolo. Asta nu o pot face decât acei eurodeputați care au rețele formate, noi propunem și oameni care sunt competenți acasă, nu trimitem pe oricine, ei vor avea succes pentru că deja înțeleg.”
Siegfried Mureșan a felicitate TNL pentru că a mers printre oameni și a vorbit românilor despre Uniunea Europeană și despre România în UE, dar și despre PNL ca cel mai pro-european partid din țară: “Extremiștii care merg la Bruxelles nu vor putea obține nimic pentru țară. Noi știm că pentru a câștiga, pentru România, trebuie să fim împreună cu ceilalți, doar așa câștigi și o majoritate. (…) Știm să viața e frumoasă în orașele conduse de liberali, dar noi vrem viață bună și la sate, avem fonduri pentru tineri fermieri. (…) Nu avem voie să lăsăm tinerii pradă extremiștilor, așa că trebuie să informăm tinerii pe Instagram, Tik- Tok, trebuie să le spunem cifrele actualizate. Ieșim pe plus, nu pierdem bani, primim 3 euro înapoi pentru fiecare euro dat. Să spunem lumii că votul pentru PNL este votul corect.”