Geoană spune că nu mai vrea niciun „portofel” european sau internaţional şi că vrea să se dedice României

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat joi, la Alba Iulia, că nu este interesat de nicio poziţie la nivel european sau de altele la nivel internaţional, ci de a da putea să dea înapoi, într-o formă sau alta, României ceea ce are de oferit şi ceea ce crede că ţara are nevoie, scrie Agerpres.

Întrebat într-o conferinţă de presă dacă este interesat de un post la nivel european, eventual pe teme de securitate comună sau de comisar, Mircea Geoană a dat un răspuns negativ.

„Nu-s interesat de niciun ‘portofel’ european, sunt un pic ironic. Am spus-o şi cu alte ocazii. Închei cinci ani de muncă la vârful NATO, sunt interesat să pot să dau înapoi ţării mele experienţa şi entuziasmul meu. Nu-s interesat de nicio poziţie la nivel european. Nu-s interesat de alte poziţii la nivel internaţional. Sunt interesat să pot să dau înapoi, într-o formă sau alta, ţării mele ceea ce am de oferit şi ceea ce cred că România are nevoie”, a spus actualul secretar general adjunct al NATO.

El a adăugat că sunt o mie de forme prin care poţi să dai înapoi, respectiv şi prin implicarea în viaţa civică, predând la o universitate, aducând o investiţie, animând viaţa politică din România.

„Nu politica este singurul lucru cu care poţi să ajuţi ţara ta ca să se transforme. Şi sunt dispus şi interesat, cum am făcut-o toată viaţa mea, să dau înapoi ţării mele tot ceea ce am eu mai bun într-un moment foarte important pentru prezentul şi viitorul ţării”, a declarat Mircea Geoană.

Întrebat dacă o variantă ar putea fi aceea de a da înapoi ceva ţării şi din postura de şef al statului, Geoană a răspuns că despre politica românească va discuta mai direct după ce va termina mandatul de la NATO.

„Dau înapoi ceea ce fiecare patriot român trebuie să dea ţării sale. Nu trebuie să fii neapărat preşedintele României ca să poţi să contribui. Dar, încă o dată, despre politică românească vom discuta mai direct după ce voi termina mandatul de la NATO. Dar pot să spun şi aici, la Alba Iulia, că mă simt foarte încurajat de mobilizarea şi de entuziasmul pe care Mişcarea ‘România Renaşte’ o generează şi că mă face să mă gândesc tot mai serios la un rol în viaţa publică românească după ce voi termina poziţia la NATO”, a spus Mircea Geoană.

El a mai menţionat că „răspunsul mai clar va fi dat la momentul potrivit”.

Mircea Geoană a participat joi, la Alba Iulia, la dezbaterea „Din Inima României în inima Europei”, organizată de Mişcarea „România Renaşte!”.

„Am răspuns cu multă plăcere invitaţiei Mişcării ‘România Renaşte’ să particip la o dezbatere care mă bucură, România are nevoie de o dezbatere sănătoasă, cu argumente, cu soluţii pentru ceea ce avem de făcut în viitor. (…). Sunt convins că de aici, de la Alba Iulia, poate pleca o iniţiativă foarte puternică şi care sper să anime cât mai mulţi dintre românii de acasă şi românii din străinătate”, a mai afirmat secretarul general adjunct al NATO.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare