Blinken cântă la chitară într-un bar din Kiev

Cunoscut ca un amator de chitară şi rock, şeful diplomaţiei americane Antony Blinken a cântat marţi seara, într-un bar din Kiev, „Rockin’ in The Free World”, de Neil Young, ca un omagiu adus luptei ucrainenilor în faţa invaziei ruse, notează AFP.

Aflat într-o vizită surpriză în capitala Ucrainei, marţi, unde a continuat să arate sprijinul Statelor Unite pentru Ucraina în faţa „agresorului rus”, Antony Blinken a încheiat o zi intensă de întâlniri oficiale, inclusiv cu preşedintele Volodimir Zelenski, cântând la chitară şi fredonând această melodie legendară într-un bar din subsol Kievului, Barman Dictat.

„Ştiu că este o perioadă foarte, foarte dificilă. Soldaţii voştri, cetăţenii voştri, în special în nord-est, la Harkov, suferă foarte mult. Dar ei trebuie să ştie, voi trebuie să ştiţi, că Statele Unite sunt cu voi, că o mare parte a lumii este cu voi”, a spus el înainte de a bate ritmul.

„Ei luptă nu numai pentru o Ucraină liberă, ci şi pentru o lume liberă, iar lumea liberă este cu voi”, a adăugat Antony Blinken, acompaniind un grup de muzicieni punk/jazz, 19.99.

Barman Dictat este unul dintre numeroasele baruri subterane din centrul Kievului, în apropierea arterei centrale Kreşceatîk, lângă celebra Piaţă Maidan.

Secretarul de stat american a mâncat pizza alături de omologul său ucrainean Dmitro Kuleba, într-o pizzerie fondată de un veteran al războiului cu Rusia, apoi s-a plimbat prin Piaţa Maidan înainte de a se îndrepta către o cafenea pentru a discuta cu activişti anticorupţie.

Vizita lui Antony Blinken are scopul de a linişti ţara cu privire la ajutorul militar al Washingtonului şi de a transmite mesajul că „Rusia priveşte înapoi, în timp ce Ucraina priveşte înainte”, potrivit unui discurs ţinut marţi la Kiev în faţa studenţilor institutului politehnic.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare