Marcel Ciolacu: Facem deja un pas important în problema reducerii gramajului, dar a păstrării preţului, acest tip de scumpire mascată, de fapt de înşelare a clienţilor

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, că s-a făcut un pas important în problema „practicilor înşelătoare” de reducere a gramajului produselor şi păstrării preţului acestora, după ce preşedintele ANPC a pus în transparenţă decizională ordinul în acest sens, menţionând şi că va exista un control al Consiliului Concurenţei privind creşterea „nejustificată” a preţurilor detergenţilor.

 

  • „Facem deja un pas important şi în problema reducerii gramajului, dar a păstrării preţului, acest tip de scumpire mascată, de fapt de înşelare a clienţilor. Preşedintele ANPC a pus în transparenţă decizională ordinul care impune procesatorilor să semnaleze clar orice modificare a gramajului produselor cu toate detaliile necesare. Astfel protejăm, mai ales, puterea de cumpărare a celor cu venituri mici şi medii, cei mai afectaţi de aceste practici înşelătoare”, a afirmat Ciolacu, la începutul şedinţei de Guvern.

Potrivit acestuia, un alt tip de intervenţie „la fel de necesară” este cea privind piaţa detergenţilor, „unde există creşteri de preţuri total nejustificate”, iar Consiliul Concurenţei urmează să facă un control.

„Vrem să întregim astfel cadrul măsurilor de stopare a scumpirilor demarat prin mecanismele de plafonare a preţului”, a spus prim-ministrul.

Miercuri, premierul Marcel Ciolacu a declarat că nu există niciun fel de fundament economic pentru practicile în care produsele cărora li s-a micşorat cantitatea sunt vândute la acelaşi preţ.

„Urmează să vină şi Ministerul Economiei şi Ministerul Agriculturii cu modificare legislativă. Am vorbit asta şi cu domnul preşedinte de la Consiliul Concurenţei să vedem demersurile cu acele scumpiri, din punctul meu de vedere, care nu au niciun fundament economic, la detergenţi de aproape 26%. Dacă nu ar fi fost aceste scumpiri, am fi vorbit de o scădere şi mai mare a inflaţiei”, a afirmat şeful Guvernului.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a publicat în transparenţă decizională un proiect de ordin al preşedintelui ANPC, prin care stabileşte obligaţia operatorilor economici de a informa consumatorii complet, corect şi precis cu privire la modificarea cantităţilor de produs având prezentarea, ambalajul, forma identice, chiar în condiţiile menţinerii aceluiaşi preţ. AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare