Barna: Trebuie să respectăm întocmai principiile UE

Candidatul de pe prima poziţie a listei Alianţei Dreapta Unită (ADU) pentru alegerile europarlamentare, Dan Barna (USR), a declarat joi, la Oradea, că respectarea legilor şi principiilor UE, aderarea Republicii Moldova la UE, susţinerea antreprenoriatului şi a spiritului liberal în economie vor fi priorităţi principale ale reprezentanţilor ADU în viitorul Parlament Europen, scrie Agerpres.

„Unul dintre obiectivele ADU este susţinerea acestei oportunităţi extraordinare pe care Republica Moldova o are în contextul tragediei generate de războiul din Ucraina, s-au ars nişte etape, temporar vorbind, legate de şansa Moldovei de a deveni parte din UE şi e clar că următorul Parlament European va avea un cuvânt greu, important, de spus în susţinerea aderării Moldovei. Şi aceasta este una dintre direcţii şi priorităţile pe care le avem”, a declarat Dan Barna.

O altă prioritate, a continuat el, este legată de statul de drept şi respectarea legilor şi a principiilor pentru care Uniunea Europeană a fost mulţi ani de zile respectată, inclusiv în România, pentru că era un gardian al legalităţii şi democraţiei.

„În contextul subiectului privind solidaritatea europeană pentru Ucraina, vedem că Comisia Europeană începe să se uite în altă parte când state încep să derapeze şi asta a făcut posibil să avem în România decizii precum cea de acum două săptămâni din Ilfov, la Dragomireşti-Vale”, a declarat Barna.

Potrivit acestuia, componenta de antreprenoriat şi de menţinere a spiritului liberal în economia europeană, este de asemenea printre priorităţile ADU, împreună cu necesitatea de a discuta despre adaptarea Green Deal-ului, o componentă de mediu esenţială pentru tinerele generaţii. „Vom susţine o Europă inovativă, care se adaptează la necesităţile climatice, investind în inovaţie, susţinând antreprenoriatul”, a mai menţionat Dan Barna.

Preşedintele PMP, eurodeputatul Eugen Tomac, şi el candidat pentru alegerile din 9 iunie, a subliniat, că împreună cu Vlad Botoş, a reuşit să ţină pe agenda Parlamentului European, timp de peste un an şi jumătate, subiectul aderării României la Spaţiul Schengen şi că a făcut front comun şi a reuşit să transforme un subiect de interes naţional într-un subiect de interes european, cel privind restituirea tezaurului României trimis la Moscova în timpul Primului Război Mondial.

„Noi am fost clar credibili şi am adus argumente puternice pentru a adopta o rezoluţie prin care Parlamentul European cere Comisiei, Consiliului European să-şi asume în relaţia cu Federaţia Rusă restituirea tezaurului integral al României aflat ilegal confiscat la Moscova. Acest fapt arată că atunci când ştii foarte bine să explici lucrurile, poţi să te impui şi să obţii largă majoritate, cum a fost acum trei luni în Parlament, pentru un subiect care ţine de România”, a spus Tomac.

Liderul PMP a afirmat că, dincolo de deschiderea extraordinară pe care o are Republica Moldova în Europa, viitorii eurodeputaţi ai ADU vor explica în Parlamentul European de ce este important ca Republica Moldova să intre rapid în UE şi vor construi o dezbatere serioasă pentru viitorul comun în Uniunea Europeană.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare